duminică, 29 ianuarie 2023

DESPRE SEMNELE PE CARE NI LE DĂ DUMNEZEU ÎNAINTE CA PROBLEMELE GRAVE SĂ APARĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ (Partea a II a)

Pentru a înțelege mai bine sensul părții a II a a acestei scrieri, este recomandată parcurgerea primei părți care poate fi accesată prin link-ul de la sfârșitul acestei scrieri sau din comentariul atașat acesteia. 

Cum ne transmit Îngerii avertismentele? 

În primul rând în mod direct, prin propria noastră conștiință și suflet:
- prin bun simț și intuiție , care sunt căile noastre "instinctive" de legătură cu Dumnezeu care ne ajută să anticipăm unele mișcări/întâmplări , să simțim potențiale pericole și să facem unele lucruri într-un fel care ulterior se dovedește că ne-a ajutat să evităm un pericol 
-să fim mai atenți, mai sensibili și conștienți de noi înșine și de cei din jur , să fim mai precauți și mai vigilenți la un moment dat, să ne dăm seama de potențialele consecințe ale unor acțiuni, atitudini, gesturi pe care le facem noi sau cei din jur 
- în ultimă fază ne ajută să ne folosim reflexele, spontaneitatea, prezența de spirit pentru a evita nenorocirile atunci când sunt deja pe cale să se întâmple

Exemple de semne pe care le putem primi de la Îngerul nostru păzitor pentru a evita să ne punem în situații grave pe noi înșine și pe cei din jur
(de ex:boli, accidente, pierderi, greșeli grave și eșecuri , conflicte, agresiuni, înșelătorii etc):
◾ne atrag atenția asupra propriilor atitudini, stări, obiceiuri, acțiuni ce ar putea provoca diferite probleme nouă și celor din jur ; în primă fază ne pot atrage atenția asupra consecințelor atitudinilor noastre prin ușoare accidente,greșeli sau altfel de probleme pentru a avea șansa de a ne corecta, însă dacă persistăm pe aceiași linie ne putem pune în situații mai grave pe viitor 

◾ne aduc în cale oameni și/sau situații care să ne facă conștienți de greșelile pe care le facem și oameni, circumstanțe care să ne ajute să corectăm/reparăm din timp acele nereguli din atitudinea și faptele noastre astfel încât să nu mai ajungem la probleme grave

◾ne atrag atenția asupra unor persoane din jur(fie ele apropiate, cunoscute sau necunoscute) care au stări, atitudini, gesturi,preocupări care ar putea duce la diferite probleme pentru ei și pentru noi, pentru a fi atenți și vigilenți , pentru a-i atenționa noi pe ei să se oprească/să se corecteze , pentru a-i opri noi din ceea ce fac atunci când este cazul, a ști cum să reacționăm în caz că se întâmplă ceva din cauza lor sau pentru a ne feri de ei 
(în situațiile în care nu avem timp de un dialog cu Îngerii pentru a ne lămuri ce este cel mai bine să facem căci uneori este nevoie să reacționăm rapid , este necesar să ne folosim bunul simț și intuiția - legătura noastră cu Dumnezeu de care s-a menționat în partea a I a a acestui text) 

◾ne atrag atenția asupra unor aspecte sau stări ale naturii care ne-ar putea cauza probleme(ex:accidente, lipsuri, îmbolnăviri) dacă nu le evităm și nu ne protejăm de ele

◾ne atrag atenția asupra reacțiilor corpului nostru la acele obiceiuri, atitudini, stări și acțiuni pe care dacă le repetăm ne pot provoca probleme de sănătate sau agrava pe cele existente 

◾ne atrag atenția asupra unor anomalii/neputințe/slăbiciuni/stări pe care corpul nostru le manifestă pentru a ști ce anume să facem sau să nu mai facem pentru a nu ne agrava starea fizică și respectiv pentru a ne reveni 

◾ne atrag atenția asupra acelor obstacole care apar în viața noastră care au rolul de a ne avertiza că este mai bine să ne oprim și să ne redirecționăm alegerile,acțiunile, energia într-o direcție mai bună 
(exemple de obstacole pot fi unele nereușite, eșecuri, pierderi ale unor ocazii, accidentări însă este bine să știm că nu toate obstacolele au rolul de a ne opri să facem un lucru iar singurul mod în care putem deosebi cele două tipuri de obstacole este cerând Îngerilor lămuriri) 

◾ne atrag atenția asupra acelor obstacole care nu au rolul de a ne opri din ceea ce facem, ci doar de a ne avertiza asupra unor dificultăți cu care suntem nevoiți să ne confruntăm în ceea ce avem de făcut pentru a merge mai departe și evolua, uneori fiind necesar să le găsim soluții și rezolvări pentru ca de exemplu alți oameni să nu mai întâlnească astfel de obstacole pe viitor

◾ne atrag atenția asupra efectelor negative sau ineficiente ale unora dintre acțiunile/activitățile/relațiile noastre pentru a ne face conștienți când implicarea noastră în cadrul acestora nu ne pun în valoare adevăratele calități sau altfel spus care nu ni se potrivesc și la care ar fi bine să renunțăm, redirecționându-ne energia în direcții mai bune pentru noi și ceilalți 

❗nu toate problemele cu care ne confruntăm sunt un semn de nepotrivire care să justifice renunțarea totală la preocupările/activitățile/relațiie în care suntem implicați 
(în cazul în care suntem într-o astfel de situație și nu știm cum să o judecăm, îngerii ne pot lămuri dacă cel mai bine este să renunțăm sau dacă avem doar de conștientizat și de corectat ceva) 

◾chiar și în acele activități/preocupări potrivite nouă, Îngerii ne ghidează mereu să facem cât de bine putem tot ce facem, evitând acele atitudini, acțiuni și obiceiuri care ne-ar putea duce la greșeli, eșecuri sau altfel de probleme în activitățile noastre 

◾Îngerii ne mai pot atrage atenția în unele situații asupra avertismentelor venite de la alți oameni care au observat anumite lucruri care nu sunt în regulă precum cele exemplificate mai sus, căci atunci când nu reușește să ne capteze nouă atenția în mod direct, Dumnezeu se străduiește să le atragă atenția celor din jur (însă și aici este necesar să discernem uneori cu ajutorul Îngerilor care și cât din observațiile celor din jur au justificare reală și care/cât nu) 

◾nu în ultimul rând, atunci când suntem în legătură cu Dumnezeu și suntem conștienți de ce se întâmplă în jurul nostru avem și noi datoria de a-i ajuta pe ceilalți oameni să nu ajungă în situații grave atunci când observăm în locul lor niște potențiale probleme și bineînțeles doar dacă aceștia sunt receptivi la avertismentele și ajutorul nostru

Cum putem ști cum să interpretăm aceste semne pe care le primim de la Dumnezeu în așa fel încât să înțelegem ce avem de făcut/corectat pentru viitor? 
Răspunsul - comunicând direct cu Îngerii Săi, aceștia ne pot lămuri asupra cauzelor, efectelor și soluțiilor pentru fiecare situație în parte.

În link-ul de mai jos avem mai multe texte ghid în comunicarea directă cu Îngerii în cazul în care avem nevoie de lămuriri directe și nu știm cum să abordăm dialogul cu ei👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1728532420862674&id=100011177981841 

📜PARTEA A I A👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1828378300878085&id=100011177981841

DESPRE SEMNELE PE CARE NI LE DĂ DUMNEZEU ÎNAINTE CA PROBLEMELE GRAVE SĂ APARĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ (Partea a I a)

În lumea în care trăim, observăm că apar mereu tot felul de situații neașteptate care ne pot schimba cursul vieții într-un sens negativ cum sunt apariția unor boli, accidente, pierderi, eșecuri și greșeli grave, conflicte, agresiuni, înșelătorii șamd 

Unele poate ni s-au întâmplat chiar nouă, celor apropiați sau cunoscuți nouă sau unor oameni necunoscuți de care auzim prin alte mijloace. 

Atunci când ni se pare nedrept sau inexplicabil ce ni se întâmplă nouă sau altora și nu înțelegem cum de Dumnezeu nu a oferit protecție în astfel de momente , punem uneori aceste întâmplări pe seama destinului sau a "Voinței Divine" , ghinionului, răului care credem că l-am făcut în alte vieți și pe care îl "plătim" în acest fel șamd 

În realitate însă Dumnezeu face mereu tot ce poate pentru a ne face conștienți de anumite probleme ce pot apărea în cazul în care persistăm în anumite greșeli încă din timp, înainte ca tot felul de potențiale nenorociri să aibe loc - și face acest lucru în mod constant prin intermediul Îngerilor noștrii păzitori. 

Așadar nimic nu ne este "sortit" să ni se întâmple indiferent ce am face noi, întrucât mereu avem șansa de a preveni și de a avea reacționa corect în orice situație dacă suntem mereu conștienți de noi înșine, de cei din jur și de tot ce se întâmplă în jurul nostru - sau altfel spus dacă păstrăm în permanență legătura cu Dumnezeu. 

Îngerul nostru păzitor încearcă mereu să ne facă atenți, conștienți de efectele/consecințele acțiunilor sau lipsei noastre de acțiune în anumite situații , ne atrage atenția în primă fază asupra unor nereguli mai mici din atitudinea/alegerile/acțiunile noastre care se pot transforma în probleme mari dacă le ignorăm și le repetăm.

Poate fi vorba de obișnuința de a exagera în a face un anumit lucru, lipsa de auto-control în anumite reacții și acțiuni, neatenția și tendința de a ne pierde concentrarea din diferite motive ,nepăsarea față de anumite aspecte ale vieții , superficialitatea și neglijența, refuzul de a vedea adevărul și realitatea , lipsa de sinceritate, comunicare etc

Oricare din acele tendințe și slăbiciuni pe care le-am dezvoltat în timp ne pot pune uneori în situații dificile dacă nu le conștientizăm, nu le "tratăm" la timp și le lăsăm să scape de sub control atunci când suntem mai slabi și vulnerabili. 

Dacă noi însă nu conștientizăm, ignorăm sau chiar respingem semnele avertisment pe care le primim prin diferite căi directe și indirecte, Îngerul nostru nu ne poate forța să ținem cont de ele și nici nu poate face lucruri în locul nostru, căci asta ar însemna să ne încalce liberul arbitru. 

Așadar deși unele probleme grave cu care ne confruntăm la un moment dat par a fi picate din cer aparent fără motiv și justificare , ivirea acestora este de obicei un rezultat al unui șir de greșeli repetate în atitudine, obiceiuri și fapte cărora nu le-am dat atenție mai mult timp. 

Chiar și atunci când de exemplu un accident în care cineva este implicat ca "victimă" pare că este provocat doar din vina celeilalte părți implicate , chiar și victima are responsabilitatea neatenției - căci și aceasta primește semne și avertismente să evite o anumită situație - însă dacă din diferite motive le ignoră, Îngerii nu pot face în locul lor ceea ce pot face doar ei înșiși. 

Ambele părți implicate primesc avertismente de la Îngeri , însă dacă nici una dintre părți nu le receptează și le ignoră accidentele se produc.

În anumite situații îngerii încearcă să atragă atenția chiar și celorlalți din jur, aparent neimplicați și aparent fără nicio responsabilitate, pentru a-i avertiza din timp pe potențialele victime să evite un accident sau o altfel de problemă. 

Cum ne transmit Îngerii semne și avertismente? 

În primul rând în mod direct, prin propria noastră conștiință și suflet:
- prin bun simț și intuiție , care sunt căile noastre "instinctive" de legătură cu Dumnezeu care ne ajută să anticipăm unele mișcări/întâmplări , să simțim potențiale pericole și să facem unele lucruri într-un fel care ulterior se dovedește că ne-a ajutat să evităm un pericol 
-să fim mai atenți, mai sensibili și conștienți de noi înșine și de cei din jur , să fim mai precauți și mai vigilenți la un moment dat, să ne dăm seama de potențialele consecințe ale unor acțiuni, atitudini, gesturi pe care le facem noi sau cei din jur 
- în ultimă fază ne ajută să ne folosim reflexele, spontaneitatea, prezența de spirit pentru a evita nenorocirile atunci când sunt deja pe cale să se întâmple

De aceea este important să menținem legătura cu Dumnezeu prin Îngeri în mod constant și permanent în așa fel încât să nu ajungem în astfel de situații. 

În PARTEA A II A a acestui text pe care o putem accesa prin link-ul de mai jos, vor fi prezentate exemple de semne-avertisment asupra cărora Îngerul nostru păzitor ne poate atrage atenția în viața noastră de zi cu zi în așa fel încât să conștientizăm potențialele probleme ce ar putea apărea în viața noastră👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1828379330877982&id=100011177981841 

În al doilea link de mai jos putem accesa și texte ghid pentru comunicarea directă cu Îngerii în cazul în care ne dorim lămuriri directe din partea Lui Dumnezeu în legătură cu cauzele unor probleme în care am fost sau suntem implicați👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1728532420862674&id=100011177981841

vineri, 20 ianuarie 2023

DESPRE DARURILE NOASTRE SPIRITUALE, RELAȚIA NOASTRĂ CU DUMNEZEU ȘI CU LIDERII SPIRITUALI CA MESAGERI AI SĂI(Partea a II a)

Fiecare dintre noi poate fi lider inclusiv spiritual prin ceea ce ne pricepem mai bine să facem dacă ne folosim însușirile spiritual-umane înspre binele tuturor celor din jurul nostru, din familia/comunitatea/poporul/uniunea de popoare/omenirea din care facem parte. 

Fiecare dintre noi este perfect capabil să-L perceapă pe Dumnezeu din punctul său de vedere și în același timp nici unul dintre noi nu îl poate percepe și exprima pe Dumnezeu pe de-a întregul...

...și de aceea avem nevoie unii de alții pentru a dobândi o viziune/cunoaștere unitară a Lui Dumnezeu și împreună fiind să ne formăm o bază comună de credințe și aspirații inspirate de El prin care să ne coordonăm acțiunile într-o direcție comună și pozitivă pentru noi toți.

Însă de la un moment dat în istoria existenței noastre ca oameni și ca omenire, am renunțat din ce în ce mai mult în a ne mai folosi înzestrările pentru a face bine pentru toată lumea și implicit am pierdut legătura și cu Dumnezeu... 

... iar asta nu pentru că Dumnezeu ne-a abandonat ci pentru că noi am rupt legătura cu El, căci renunțând să mai folosim creativ acele daruri spirituale primite de la El practic ne-am slăbit singuri capacitatea spirituală de a-L înțelege , de a-L vedea așa cum e. 

În consecință am început să credem că nu suntem capabili să avem o relație proprie de directă cu Dumnezeu și am început să așteptăm mesageri/reprezentanți umani ai Săi , ca să aflăm prin intermediul lor ce vrea El să ne comunice. 

Chiar dacă Dumnezeu a fost conștient că acest mod de a ne ajuta să ne recăpătăm încrederea în capacitatea noastră de a comunica cu El nu este cel mai bun și eficient , a ținut cont totuși de dorința noastră... 

... și de când această dorință a apărut și a tot persistat, El a tot trimis trimis pe pământ oameni-model care să aibe acele însușiri spirituale necesare pentru a fi capabili să ne redea încrederea și dorința de a ne reface legătura spirituală cu El și implicit de a ne folosi din nou acele însușiri, virtuți cu care suntem înzestrați spre binele nostru al tuturor.

Acești oameni trimiși de El pe care unii dintre ei i-am considerat lideri spirituali supremi și uneori chiar Dumnezeu în persoană, în realitate nu au fost mult deosebiți de majoritatea dintre noi , au avut și ei ca și noi abilitățile lor spiritual-umane specifice , necesitățile, vulnerabilitățile și limitările lor...

... Nu au fost nici unii dintre ei perfecți ca niște "Dumnezei pe pământ", însă ceea ce i-a făcut deosebiți este faptul că au reușit să păstreze legătura cu Dumnezeu în ciuda dificultăților întâmpinate de ei în lumea în care s-au născut și au trăit.

Lideri spirituali precum Iisus, Buddha, Confucius și mulți alții cărora le-am dat mai puțină importanță dar care ar merita să fie amintiți și apreciați , au tot existat și sunt în viață și în prezent în majoritate ca spirite reîncarnate. 

Însă așa cum oricare dintre noi care are nevoie de toți ceilalți pentru a se integra în lume, și acești învățători spirituali în viață au nevoie de noi toți pentru a-și îndeplini misiunea. 

Au nevoie și ei de cooperarea și de sprijinul nostru faptic , de legătura noastră directă cu Dumnezeu și de tot ceea ce spiritul nostru poate să ofere, au nevoie de noi ca și co-echipieri și colaboratori și nu ca discipoli ascultători. 

Însă nici măcar acești potențial învățători spirituali în viață acum în prezent nu ne pot ajuta dacă nu reușim să îi recunoaștem. 

Avem nevoie să ne refacem propria legătură cu Dumnezeu pentru a fi capabili să recunoaștem acele persoane care au la rândul lor legătură cu El și împreună cu care am putea construi o lume mai bună la nivel mai mic(de grup/comunitate) sau mai mare(popor/uniune de popoare/omenire), după posibilități. 

În concluzie, cel mai bine pentru noi toți pentru a deveni conștienți și puternici dpdv spiritual este să nu mai căutăm în alți oameni doar mijloace de a ajunge la Dumnezeu de care să depindem permanent , cedându-le acestora responsabilitatea intermedierii între noi și El, ci să căutăm parteneri egali pentru a crea împreună o lume mai bună pornind de la dezvoltarea propriei relații directe și conștiente cu El. 

Singurul "lider spiritual" pe care este necesar să-l ascultăm și consultăm în mod constant în tot ceea ce facem sau vrem să facem oricare dintre noi - este Dumnezeu Însuși prin Îngerii Săi.

👼🏻În link-ul de mai jos putem accesa texte care să ne ghideze în procesul refacerii legăturii de comunicare directă cu Îngerii Lui 👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1728532420862674&id=100011177981841

DESPRE DARURILE NOASTRE SPIRITUALE, RELAȚIA NOASTRĂ CU DUMNEZEU ȘI CU LIDERII SPIRITUALI CA MESAGERI AI SĂI(Partea a I a)

Fiecare dintre noi s-a născut ca spirit din Dumnezeu având anumite însușiri spirituale specifice în combinații diferite și unice față de celelalte spirite umane. 

Unii dintre noi avem darul de a transmite prin tot ceea ce spunem și facem adevărul, onestitatea , echitatea, alții au darul de a comunica și crea legături de colaborare pozitive între oameni ; unii au darul compasiunii, altruismului și bunătății , alții au darul organizării, eficienței în a face lucruri bune, creării ordinii șamd... 

Unii au darul creației și leadership-ului iar alții au capacitatea de pune în execuție viziunea acestora , amândouă categoriile de oameni fiind la fel de importante și utile în procesul creației. 

... fiecare dintre noi avem rolul de a veni în completarea celorlalți cu acele calități pe care noi le avem și care lor le lipsesc. 

În anumite anumite situații ne suprapunem unii cu alții în aceste calități, adică suntem asemănători, alteori suntem diferiți și complementari. 

Toate aceste însușiri cu care suntem înzestrați și care vin din Dumnezeu Cel Unic creează împreună un tot unitar, se completează reciproc, reies unele din celelalte și de aceea atunci când colaborăm și le folosim înspre binele nostru al tuturor acestea nu intră niciodată în contradicție, nu creează conflicte, separări și izolări - ba dimpotrivă. 

Asta înseamnă că fiecare dintre noi avem capacitatea de a-L "vedea" pe Unicul Dumnezeu din perspective ușor diferite - perspectiva adevărului și al dreptății, perspectiva comunicării și colaborării, al bunătății și altruismului, organizării, ordinii și eficienței, umorului și bucuriei șamd 

Prin urmare fiecare dintre noi avem de fapt capacitatea de a dărui și transmite ceva bun și necesar lumii dpdv spiritual și uman pornind de la aceste însușiri primite de la Dumnezeu și de la virtuțile dobândite prin propria experiență de-a lungul vieților pe care le-am trăit și în această viață.

Din asta reiese că fiecare dintre noi poate fi lider inclusiv spiritual prin ceea ce ne pricepem mai bine să facem dacă ne folosim însușirile spiritual-umane înspre binele tuturor celor din jurul nostru, din familia/comunitatea/poporul/uniunea de popoare/omenirea din care facem parte. 

Fiecare dintre noi este perfect capabil să-L perceapă pe Dumnezeu din punctul său de vedere și în același timp nici unul dintre noi nu îl poate percepe și exprima pe Dumnezeu pe de-a întregul...

...și de aceea avem nevoie unii de alții pentru a dobândi o viziune/cunoaștere unitară a Lui Dumnezeu și împreună fiind să ne formăm o bază comună de credințe și aspirații inspirate de El prin care să ne coordonăm acțiunile într-o direcție comună și pozitivă pentru noi toți... 

📜Partea a II a 👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1816646058717976&id=100011177981841

EXEMPLE DE ALEGERE A ÎNGERILOR POTRIVIȚI OCUPAȚIEI NOASTRE

Orice înger din oricare dintre cele 9 ierarhii angelice ne pot ghida să simțim și să conștientizăm ce este cel mai bine de făcut în fiecare situație specifică ocupației și/sau activităților noastre creative, pentru a reuși să aducem un plus de bine nouă înșine, celor din jur și lumii în care trăim prin ceea ce facem. 

❗În funcție de fiecare situație cu care ne confruntăm în activitățile noastre este posibil să avem nevoie și de alți îngeri decât cei exemplificați mai jos. 

De aceea dincolo de aceste exemplificări-sugestii  este bine totuși să alegem noi îngerii din toți cei existenți , iar pentru a-i cunoaște și a-i avea la îndemână am pus la dispoziție o listă cu toți Îngerii din toate ierarhiile angelice pe care o poate accesa oricine și oricând prin link-ul atașat la sfârșitul acestui text. 

Putem alege câte unul dintre cei care credem că ne-ar fi necesari sau mai mulți deodată în cazul în care considerăm că situația care ne preocupă este mai complexă. 

Enumerarea ce urmează are rolul doar  de a SUGERA cum putem să alegem îngerii cu care avem nevoie să comunicăm și colaborăm, aceia care ar putea fi cei mai potriviți ocupației noastre și problemelor specifice care apar într-o perioadă sau alta din activitatea noastră:

◼️Exemple de îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit capacitatea de a discerne ce este corect, adevărat și echitabil și ce nu într-o situație sau alta și de a pune în practică o astfel de judecată sau niște reguli general acceptate(ex:avocați, judecători, procurori, polițiști, jurnaliști, conducători în administrația publică, companii de stat sau private etc) 
👼🏻Arhanghelul Mihail(pentru cunoașterea și aplicarea legilor divine în activitățile umane) 
👼🏻Îngerul discernământului 
👼🏻Îngerul credinței 
👼🏻Îngerul bunului simț
👼🏻Îngerul echității
👼🏻Îngerul adevărului 
👼🏻Îngerul onestității 
👼🏻Îngerul sincerității 
👼🏻Îngerul responsabilității 
👼🏻Îngerul devotamentului
👼🏻Îngerul ordinii
👼🏻Îngerul intuiției 
👼🏻Îngerul respectului 
👼🏻Îngerul vigilenței 

◼️Exemple de îngeri pentru ocupațiile care ne solicită în mod deosebit capacitatea de a vedea și exprima în mod echilibrat și realist adevărul în legătură cu orice aspect al vieții noastre individuale și/sau colective în scopuri educative, de trezire a conștiinței și sufletului oamenilor
(ex:politologi, jurnaliști, psihologi, învățători spirituali, sociologi, activiști de orice fel, politicieni, artiști etc):
👼🏻Arhanghelul Mihail(pentru conștientizarea și identificarea echilibrată, justă a unor adevăruri) 
👼🏻Arhanghelul Gabriel(pentru comunicarea adevărului) 
👼🏻Îngerul credinței 
👼🏻Îngerul adevărului 
👼🏻Îngerul discernământului 
👼🏻Îngerul empatiei 
👼🏻Îngerul echității 
👼🏻Îngerul libertății
👼🏻Îngerul intuiției 
👼🏻Îngerul sensibilității 
👼🏻Îngerul bunului simț 
👼🏻Îngerul simțirii 
👼🏻Îngerul conștienței 
👼🏻Îngerul onestității 
👼🏻Îngerul sincerității 
👼🏻Îngerul comunicării 
👼🏻Îngerul spontaneității  

◼️Exemple de îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit abilitatea de a  veghea și verifica buna și corecta funcționare a unor activități (ex:auditori, verificatori,  inspectori, evaluatori, arbitri):
👼🏻Arhanghelul Mihail
👼🏻Îngerul responsabilității 
👼🏻Îngerul adevărului 
👼🏻Îngerul vigilenței 
👼🏻Îngerul onestității 
👼🏻Îngerul loialității
👼🏻Îngerul devotamentului
👼🏻Îngerul ordinii 
👼🏻Îngerul respectului 

◼️Exemple de îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit deschiderea și manifestarea sufletească față de oameni (ex: îngrijitori de adulți sau copii, educatori/învățători, asistenți medicali, arhitecți , asistenți sociali sau de alte feluri):
👼🏻Arhanghelul Samuel(pentru deschiderea și manifestarea sufletului) 
👼🏻Arhanghelul Gabriel(pentru dezvoltarea abilităților de comunicare cu oamenii prin empatie și înțelegere reciprocă) 
👼🏻Îngerul simțirii 
👼🏻Îngerul cunoașterii 
👼🏻Îngerul empatiei 
👼🏻Îngerul sensibilității 
👼🏻Îngerul compasiunii 
👼🏻Îngerul înțelegerii 
👼🏻Îngerul blândeții 
👼🏻Îngerul comunicării 
👼🏻Îngerul bunătății

◼️Exemple de îngeri pentru ocupațiile care ne solicită în mod deosebit abilitățile mentale, inteligența(toate activitățile de cercetare, creație și conducere)
👼🏻Arhanghelul Jofiel 
👼🏻Îngerul inteligenței 
👼🏻Îngerul deșteptăciunii
👼🏻Îngerul concentrării 
👼🏻Îngerul minții 
👼🏻Îngerul creativității 
👼🏻Îngerul cunoașterii 
👼🏻Îngerul organizării 
👼🏻Îngerul lucidității 
👼🏻Îngerul ordinii 
👼🏻Îngerul eficienței 
👼🏻Îngerul pragmatismului

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită capacitatea de a observa și cunoaște lumea naturală și/sau a oamenilor din anumite perspective și de a ne folosi observațiile/cunoștințele pentru a crea ceva necesar societății, înspre îmbunătățirea vieții colective (ex:cercetători, sociologi, politologi, ecologi, hidrologi,biologi, chimiști etc) 
Arhanghelul Jofiel (pentru a observa și cunoaște mecanismele de funcționare a lumii naturale și felul în care care le putem folosi în creație) 
Îngerul conștienței 
Îngerul cunoașterii 
Îngerul empatiei 
Îngerul bunului simț 
Îngerul intuiției 
Îngerul simțirii 
Îngerul inteligenței 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită capacitatea de a observa necesitățile oamenilor, cauzele diferitelor situații individuale/de grup și de a găsi soluțiile cele mai potrivite pentru dezvoltarea activității respective sau pentru rezolvarea anumitor probleme (ex:medici, terapeuți, comercianți, cercetători, arhitecți, tehnologi, ingineri):
👼🏻Arhanghelul Uriel(pentru identificarea corectă a necesităților și priorităților) 
👼🏻Arhanghelul Rafael(pentru identificarea cauzelor și a soluțiilor la problemele fizice) 
👼🏻Îngerul cunoașterii 
👼🏻Îngerul conștienței 
👼🏻Îngerul empatiei 
👼🏻Îngerul intuiției 
👼🏻Îngerul bunului simț 
👼🏻Îngerul inspirației 
👼🏻Îngerul discernământului 
👼🏻Îngerul vindecării 
👼🏻Îngerul sănătății 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit capacitatea de a vedea, descoperi și valorifica abilitățile reale al oamenilor, de a-i îndruma și de a-i pune la locul potrivit(ex:casting, resurse umane, profesori/învățători/educatori,lideri, administratori, psihologi, învățători spirituali etc ) :
👼🏻Îngerul puterilor și al virtuților (pentru valorificarea practică a însușirilor native) 
👼🏻Îngerul domniilor (pentru crearea și valorificarea oportunităților de a pune în valoare aceste calități) 
👼🏻Arhanghelul Metatron(pentru a cunoaște calitățile specifice ale oamenilor) 
👼🏻Îngerul cunoașterii 
👼🏻Îngerul empatiei 
👼🏻Îngerul intuiției 
👼🏻Îngerul înțelegerii 
👼🏻Îngerul integrării 
👼🏻Îngerul comunicării 
👼🏻Îngerul spontaneității 
👼🏻Îngerul sincerității 
👼🏻Îngerul onestității 
👼🏻Îngerul adevărului 
👼🏻Îngerul încrederii 
👼🏻Îngerul curajului 
👼🏻Îngerul armoniei 
👼🏻Îngerul înțelepciunii 
👼🏻Îngerul discernământului 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit atenția, focalizarea, prezența de spirit, simțul măsurii, stăpânirea de sine, precizia(ex:chirurgi, șoferi,contabili,dentiști, conductori/coordonatori de zbor, operatori de orice fel):
👼🏻Îngerul stăpânirii (pentru a fi stăpâni pe noi înșine, pentru auto-control, prezență de spirit) 
👼🏻Arhanghelul Uriel(pentru conștiență, focalizare,consecvență, determinare) 
👼🏻Arhanghelul Zadkiel (pentru calm și limpezime emoțională și mentală) 
👼🏻Îngerul conștienței 
👼🏻Îngerul concentrării 
👼🏻Îngerul spontaneității 
👼🏻Îngerul responsabilității
👼🏻Îngerul lucidității 
👼🏻Îngerul încrederii 
👼🏻Îngerul vigilenței 
👼🏻Îngerul consecvenței 
👼🏻Îngerul eficienței 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit voința,determinarea, devotamentul, capacitatea de auto-organizare:
👼🏻Arhanghelul Uriel(pentru dezvoltarea voinței și  capacității de organizare) 
👼🏻Îngerul stăpânirii 
👼🏻Îngerul organizării 
👼🏻Îngerul determinării 
👼🏻Îngerul consecvenței 
👼🏻Îngerul devotamentului 
👼🏻Îngerul loialității 
👼🏻Îngerul bunului simț 
👼🏻Îngerul discernământului(pentru a ne cunoaște ordinea corectă a priorităților) 
👼🏻Îngerul eficienței 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit  creativitatea,inventivitatea(ex:artiști de orice fel, arhitecți sau proiectanți din alte domenii, scenariști, designeri,tehnologi, coregrafi, compozitori, ingineri etc) :
👼🏻Arhanghelul Jofiel(pentru a învăța să ne inspirăm în creație din lumea din jurul nostru, de la oameni și din Natură) 
👼🏻Îngerul conștienței 
👼🏻Îngerul simțirii 
👼🏻Îngerul inspirației 
👼🏻Îngerul creativității 
👼🏻Îngerul spontaneității 
👼🏻Îngerul empatiei
👼🏻Îngerul cunoașterii 
👼🏻Îngerul frumuseții 
👼🏻Îngerul bucuriei 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit capacitatea de a pune în practică ideile și soluțiile creative ale altor oameni (ex: tehnicieni, constructori, agenți, regizori, desenatori, actori etc):
👼🏻Îngerul domniilor (pentru identificarea oportunităților și modalităților cele mai potrivite de a pune în practică soluțiile/ideile respective) 
👼🏻Îngerul înțelegerii 
👼🏻Îngerul cunoașterii 
👼🏻Îngerul inteligenței 
👼🏻Îngerul eficienței 
👼🏻Îngerul integrării 
👼🏻Îngerul loialității 
👼🏻Îngerul devotamentului 
👼🏻Îngerul credinței 
👼🏻Îngerul dăruirii 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită în mod deosebit capacitatea de a comunica cu oamenii(ex:cei care lucrează în relațiile cu clienții, dispecerii, diplomații sau altfel de reprezentanți ai unor grupuri/colectivități, recepționeri, gazdele etc ):
👼🏻Arhanghelul Gabriel(Îngerul comunicării) 
👼🏻Îngerul comunicării
👼🏻Îngerul bunului simț 
👼🏻Îngerul empatiei 
👼🏻Îngerul înțelegerii 
👼🏻Îngerul respectului 
👼🏻Îngerul încrederii 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită energia, rezistența fizică și alte abilități fizice(ex: muncitori în construcții sau în alte domenii, mecanici,instalatori, tâmplari, munca de livrări obiecte voluminoase etc) 
👼🏻Arhanghelul Rafael(pentru valorificarea echilibrată a energiei și abilităților fizice) 
👼🏻Îngerul stăpânirii(pentru folosirea eficientă și cu măsura potrivită a energiei și abilităților fizice pe care le avem) 
👼🏻Îngerul vitalității 
👼🏻Îngerul sănătății
👼🏻Îngerul eficienței 
👼🏻Îngerul focalizării 
👼🏻Îngerul determinării 
👼🏻Îngerul bunului simț
👼🏻Îngerul conștienței 

◼️Îngeri pentru ocupații care ne solicită   abilitățile de lucru, coordonare și organizare în echipă(ex:administratori, directori, membrii  unei echipe, reprezentant al unei echipe/grup) :
👼🏻Întâietorul echipei pe care o conducem sau din care facem parte 
👼🏻Arhanghelul Gabriel 
👼🏻Îngerul comunicării 
👼🏻Îngerul colaborării 
👼🏻Îngerul solidarității 
👼🏻Îngerul echității
👼🏻Îngerul organizării 
👼🏻Îngerul armoniei 
👼🏻Îngerul ritmului(pentru armonizare reciprocă și crearea unui ritm  comun armonios) 
👼🏻Îngerul înțelegerii 
👼🏻Îngerul bunului simț 
👼🏻Îngerul empatiei 
👼🏻Îngerul responsabilității
👼🏻Îngerul sincerității 
👼🏻Îngerul onestității 
👼🏻Îngerul devotamentului 
👼🏻Îngerul loialității 
👼🏻Îngerul integrării 
👼🏻Îngerul eficienței 
👼🏻Îngerul ordinii
👼🏻Îngerul încrederii
.
📜DESCRIEREA ESENȚIALĂ A ÎNGERILOR DIN TOATE CELE 9 IERARHII ANGELICE 👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=798967607152498&id=100011177981841

📜DESPRE CEI 85 DE ÎNGERI DESCOPERIȚI DIN IERARHIA ÎNGERILOR 👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1800261217023127&id=100011177981841

DESPRE CUM ACTIVĂM CEI 6 CENTRII SPIRITUAL-UMANI ȘI CUM LE "MODELĂM" STAREA PRIN TOT CE GÂNDIM, SIMȚIM ȘI FACEM

(așa numitele chakre) 

Cei 6 centrii care ne compun ființa spiritual-umană sunt:
🟨CONȘTIINȚA - are o lumină de un galben luminos atunci când este pozitiv-activă și îi folosim energia în mod creativ 
🟧CREDINȚA ȘI ÎNCREDEREA - are o lumină oranj aprins atunci când este pozitiv-activă și îi folosim energia în mod creativ 
🟥SUFLETUL - are o lumină de un roșu aprins atunci când este pozitiv-activ și îi folosim energia în mod creativ 
🟪VOINȚA - are o lumină de un violet intens atunci când este pozitiv-activă și îi folosim energia în mod creativ 
🟦DORINȚELE ȘI CREATIVITATEA - are o lumină de un albastru intens atunci când este pozitiv-activă și îi folosim energia în mod benefic 
🟩VITALUL - are o lumină verde intens atunci când este pozitiv-activ și îi folosim energia în mod creativ 

Starea acestor centrii este una dinamică, ea se schimbă mereu de la o perioadă la alta din viața noastră iar uneori chiar și de la o zi la alta atunci când un factor interior și/sau exterior ne scoate din starea noastră obișnuită de zi cu zi. 

De asemenea, starea acestor centrii este oglinda activității noastre spiritual-umane - sau altfel spus este un rezultat a tot ceea ce facem în viața noastră atât în mod cotidian, pe termen scurt și dar și pe termen mai lung - prin acele alegeri importante, decisive facem pentru viața noastră, de direcțiile generale de atitudine și acțiune în care persistăm șamd. 

De cele mai multe ori la majoritatea dintre noi starea acestor centrii nu este una uniformă dacă îi privim unii în raport cu alții - asta însemnând că uneori avem unii centrii mai mai activi decât alții, alteori alții sunt mai activi în raport cu ceilalți.

De exemplu în perioadele în care suntem mai activi din punct de vedere fizic și ne folosim vitalitatea pentru a concretiza niște planuri și inițiative, planul nostru vital(cel verde) poate fi cel mai activ. 

În perioadele în care prin tot ceea ce facem ne implicăm cel mai mult sufletește, planul nostru sufletesc(cel roșu) poate fi cel mai activ. 

Așadar în funcție de ce aspecte din ființa noastră implicăm în fiecare dintre activitățile și preocupările noastre ne activăm unii sau alții dintre acești centrii.

Însă există o interdependență între aceștia și de aceea starea mai bună sau mai proastă a unora dintre acești centrii pot influența în bine sau în rău starea tuturor celorlalți centrii și respectiv starea unuia sau altuia dintre acești centrii totdeauna depinde și de starea celorlalți. 

Din păcate rar îi facem să fie cu toții la fel de activi și luminoși, iar când se întâmplă acest lucru îi menținem în acest fel perioade scurte de timp, deoarece în lumea în care trăim ne este greu să fim consecvenți în atitudini, alegeri și acțiuni pozitive pentru noi înșine și cei din jur pe termen lung și pe toate aceste 6 planuri.  

În fiecare moment și perioadă de viață în care ne aflăm există câteva "stări" pe care centrii noștrii îi pot avea în funcție de felul în care îi folosim prin tot ceea ce gândim, simțim, prin toate atitudinile, alegerile și acțiunile noastre :
⭐atunci când suntem POZITIV-ACTIVI acești centrii sunt luminoși și emană. 
Acest lucru se întâmplă atunci când le activăm și le folosim energia acestor centrii în scopuri pozitive, prin gânduri, sentimente, intenții și aspirații pozitive pe care le punem în practică prin acțiuni și preocupări care creează ceva bun pentru noi înșine și cei din jur 

⭐atunci când suntem NEGATIV-ACTIVI acești centrii sunt întunecați și absorb energie în loc să emane. 
Acest lucru se întâmplă atunci când activăm și folosim energia acestor centrii în direcții negative , prin gânduri, sentimente, intenții și aspirații nocive pe care le punem în practică prin acțiuni și preocupări distructive pentru noi și cei din jur.

⭐atunci când suntem OSCILANT-ACTIVI acești centrii au o lumină pulsatorie - adică când luminează și emană, când se "contractă" și se stinge. 
Acest lucru se întâmplă atunci când în anumite perioade din viață oscilăm între cele două tendințe - uneori avem gânduri, sentimente și inițiative pozitive , alteori gândim, simțim, alegem și acționăm împotriva noastră și a celor din jur, suntem nehotărâți,inconsecvenți, confuzi sau/și haotici în legătură cu direcția în care ne canalizăm energia unora sau altora dintre acești centrii.

⭐atunci când suntem PARȚIAL-ACTIVI acești centrii au o lumină mai potolită, care nu emană cu forță.
Acest lucru se întâmplă când binele pe care îl facem în relație cu lumea este limitat de lipsa unor aspecte în împlinirea completă a acțiunilor noastre - de exemplu lipsa sau insuficienta noastră determinare/încredere/energie fizică/empatie/dorință , o înțelegere limitată a binelui șamd 

⭐ atunci când suntem PASIVI acești centrii au o lumină stinsă,tulbure. 
Acest lucru se întâmplă atunci când:
-nu avem gânduri, sentimente și intenții care să aibe vreo forță pozitivă sau negativă deosebită și prin urmare nici nu ne manifestăm în vreun fel negativ sau pozitiv prin ceea ce facem. (lumină statică, stinsă) 
-atunci când avem gânduri, sentimente și intenții pozitive dar din diverse slăbiciuni nu ajungem să le concretizăm în acțiune (lumină statică, stinsă) 
-sau atunci când avem gânduri, sentimente negative dar nu am ajuns să le "scoatem la suprafață" prin a le pune în acțiune. (lumină stinsă, statică și tulbure) 

📜DESCRIEREA ESENȚIALĂ A CELOR 6 CENTRII SPIRITUAL-UMANI ȘI ÎNGERII CARE NE POT AJUTA SĂ-I FOLOSIM ÎN MOD POZITIV 👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=758406324541960&id=100011177981841

DUMNEZEU ESTE UN "EL" SAU O "EA"?

Deși ne-am obișnuit să ne raportăm la Dumnezeu ca la "El", în realitate Spiritul Său înglobează în Sine și aspectul feminin - SUFLETUL și aspectul masculin - CONȘTIINȚA , în egală măsură și în mod echilibrat și unitar , adică fără separări între cele două aspecte.

Asta înseamnă că Dumnezeu de fapt nu este nici "El" și nici "Ea", este amândouă în același timp.

Pentru a cunoaște fiecare dintre aceste două aspecte ale Spiritului Său putem comunica cu Serafimii care reprezintă Sufletul Divin și cu Heruvimii care reprezintă Conștiința Divină. 

Și noi oamenii, atât femeile cât și bărbații, avem în ființa noastră atât aspectul feminin cât și cel masculin. 

Pentru a putea fi echilibrați și complet activi ca ființe spiritual-umane avem nevoie să ne folosim atât sufletul și conștiința, indiferent dacă suntem femei sau bărbați. 

A avea ambele aspecte trezite în spiritul nostru nu înseamnă însă ca femeile să devină "mai bărbați" iar bărbații "mai femei" în gesturi și comportament și nici să devenim un fel de androgini. 

Bărbații pot fi masculini și cu un suflet deschis și activ, iar femeile pot fi feminine și cu o conștiință trează și activă. 

Chiar și echilibrați fiind , femeile și bărbații își vor manifesta oricum în mod diferit potențialul spiritual, prin gesturile, atitudinile și felul de a fi specific lor. 

📜DESPRE SERAFIMI 👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=887131621669429&id=100011177981841

📜DESPRE HERUVIMII 👇🏼
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=882583835457541&id=100011177981841

marți, 3 ianuarie 2023

ÎNGERUL DISCERNĂMÎNTULUI

ÎNGERUL DISCERNĂMÎNTULUI :
Prin comunicarea și colaborarea cu el, acest înger ne ajută în dezvoltarea și manifestarea capacității noastre spirituale de a discerne ce este mai bine sau mai puțin bine de făcut în raport cu noi înșine și în relațiile dintre noi pentru a face alegerile cele mai bune pe toate planurile vieții noastre. 

Imaginea de mai jos este o reprezentare 2D a felului în care arată acest înger în realitate - ca o sferă de lumină care se naște din interiorul său iar din această sursă centrală acesta emană culoarea de bază a luminii sale - oranj, apoi razele galbene si roșii, străluciri verzi și albastre. 

Aripile sunt adăugate în mod simbolic, ca sugestie a faptului că este un înger - ele nefăcând parte din înfățișarea reală a Îngerului discernământul (și a niciunui alt înger) 

Pentru a înțelege legătura dintre culorile luminii unui înger și felul în care ne pot ajuta, este necesar să știm și care sunt culorile luminii fiecăreia dintre cele 6 laturi din ființa noastră spiritual-umană(așa zisele chakre) atunci când acestea sunt pozitiv-active:
🟨CONȘTIINȚA - galben 
🟧CREDINȚA ȘI ÎNCREDEREA - oranj 
🟥SUFLETUL - roșu 
🟪VOINȚA - violet 
🟦DORINȚELE ȘI CREATIVITATEA - albastru 
🟩VITALUL ȘI SENZORIALITATEA - verde 

Așadar interpretăm înfățișarea luminoasă a Îngerului discernământului după cum urmează:
Pentru a ne forma discernământul este necesar ca ne trăim experiențele de viață prin sufletul nostru(razele roșii) și prin conștiința noastră(razele galbene), acumulând astfel înțelepciune și formându-ne criterii  de alegere corecte prin care ne formăm o "filozofie de viață" sau altfel spus o credință(fondul oranj). 

Această credință(oranj)  născută din suflet(roșu)+ conștiință(galben) este necesar să fie susținută prin dorințe creative(strălucirile albastre) și acțiune concretă în plan fizic(strălucirile verzi) 

Dacă comunicăm cu el, îi urmăm ghidarea și colaborăm cu el, îngerul discernământului ne susține în tot acest proces de formare și dezvoltare a discernământului, acesta având în spiritul lui tot ce ne este necesar pentru acest lucru.