marți, 13 decembrie 2016

DESPRE ÎNGERUL PĂZITOR/PERSONAL



Fiecare dintre noi are un înger personal care există de când existăm noi ca spirit, de când ne-am "născut" din Dumnezeu.
Deși este cunoscut sub denumirea de înger "păzitor", acesta nu are numai rolul de a păzi persoana pe care o are în grijă, ci are și rol de partener, ghid, susținător a acesteia.
Principala lui caracteristică distinctivă față de toți ceilalți îngeri este aceea că se ocupă în mod special de un singur individ pe care îl însoțește în permanență.
De aceea se poate spune că fiecare dintre noi are mai degrabă câte un "înger personal" decât unul păzitor.
El reprezintă "partea" din Dumnezeu care este în permanență împreună cu spiritul nostru, simțind și trăind împreună cu ființa noastră fiecare clipă din existența noastră și de aceea este cel care ne cunoaște cel mai bine povestea,atât din viața asta cât și din celelalte vieți trecute.
El ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, să ne cunoaștem atât calitățile,talentele capacitățile astfel încât să le punem în valoare, cât și slăbiciunile, tendințele negative astfel încât să le eliminăm prin conștientizare și înțelegere și să nu mai repetăm aceleași greșeli.
Îngerul păzitor ne poate ajuta să ne recunoaștem calea cea mai bună pentru noi în viață prin toate alegerile pe care le facem moment de moment (reacții,acțiuni, decizii), să recunoaștem persoanele potrivite nouă în relații pozitive de orice fel, momentele cheie din viața noastră etc.
De câte ori facem o alegere sau luăm o decizie, îngerul încearcă pe cât posibil să ne ajute să facem alegerile cele mai bune pentru noi și pentru ceilalți în relație cu noi sau sub influența alegerilor noastre(directă sau indirectă).
Asta nu înseamnă însă că ne spune ce să facem,ce să decidem ci mai degrabă cum să o facem, cum să abordăm unele situații.
Îngerul personal ne poate doar învăța felul în care să alegem și să decidem, atitudinea și criteriile sănătoase pe care este bine să le avem atunci când alegem.
Ne poate învăța să ne ascultăm simțurile interioare sau cu alte cuvinte să fim noi înșine în orice.
Datorită acestei "simbioze" între noi și îngerul nostru păzitor există o relație de influență reciprocă cu diferența că influențele îngerului asupra noastră nu pot fi decât pozitive, acesta nefiind capabil să preia sau să transmită nimic negativ de la noi.
Din această cauză ființa noastră reflectă atunci când avem o legătură strânsă și activă cu îngerul nostru păzitor și facem o echipă bună.
Se va vedea pe noi și în viața noastră lumina și susținerea pe care îngerul păzitor ne-o transmite, datorită faptului că suntem receptivi și totodată folosim această susținere.
Noi pe de altă parte, având liber arbitru putem să creem negativitate și/sau o preluăm și să o transmitem celor din jur, iar acest lucru are efectul de a-i slăbi lumina îngerului nostru păzitor.
De aceea se poate spune că îngerul păzitor reflectă "situația" sau "starea" spiritului nostru, cât este de activ și de luminos, ce anume și cât manifestă.
Acesta reflectă cât suntem de activi și de luminoși pe unele aspecte ale sufletului sau ale conștiinței noastre.
De exemplu o persoană cu o conștiință vie sau cu un suflet deschis și activ va avea un înger păzitor care reflectă această "stare" a spiritului său prin energia pe care o emană, prin culorile "aurei" personale și prin luminozitatea acesteia.
Asta nu înseamnă însă că ne reflectă și părțile întunecate și egotice ale ființei noastre. Îngerul păzitor este o oglindă doar a spiritului nostru, a acelor aspecte din Dumnezeu pe care le-am activat în spiritul nostru și le manifestăm.
Dacă avem un spirit viu și luminos care își manifestă calitățile de oricare tip ar fi ele, avem un înger păzitor luminos, mulțumit și entuziast, asta însemnând că facem o bună echipă cu el și ne împlinim rostul.
Dacă însă nu ne folosim și nu ne activăm în nici un fel spiritul, manifestând mai degrabă egoism, lipsă de sensibilitate,lipsa de dorințe pozitive și creatoare etc avem în general niște îngeri păzitori triști,cu o lumină mai stinsă care transmite o stare neputință pentru faptul că nu reușesc să ajungă la sufletul și conștiința noastră și de aceea nu pot face echipă cu noi.
Uneori anumite stări de fericire ale noastre nu sunt și ale îngerului nostru păzitor deoarece nu întotdeauna ne bucurăm de ceva ce facem cu adevărat bun pentru noi sau pentru alții, chiar dacă noi avem impresia că e așa.
Un exemplu ar fi bucuria unor oameni atunci când văd că au succes financiar(sau de orice alt tip) dar uneori acel succes este obținut pe niște căi nu tocmai corecte și bune, aceștia neaducând ceva bun celorlalți și lumii în mod real prin folosirea nepotrivită a puterii, speculare, exploatare etc.
Sau cazuri în care susținem unele persoane crezând că asta ne face mai buni dar această susținere ne face rău și nouă și celor pe care îi susținem prin faptul că le încurajăm unele atitudini, acțiuni negative și în final nu îi ajutăm cu adevărat ci doar le accentuăm neputințele, tendințele, epuizându-ne totodată pe noi înșine.
Sunt multe cazuri în care ne amăgim datorită faptului că nu ne ascultăm și nu ne urmăm spiritul și implicit nu ne ascultăm îngerul păzitor.
De aceea din păcate există oameni care nu mai sunt decât o umbră a spiritului lor, întunecați și aproape imposibil de ajuns la profunzimea ființei lor.
În toate aceste cazuri, mai mult sau mai puțin nefericite, îngerul nostru păzitor are și el o gamă de trăiri : de tristețe, îngrijorare, neputință acestea fiind de fapt trăirile Lui Dumnezeu în ceea ce ne privește, dar totodată aceste trăiri sunt însoțite de o permanentă susținere și dorință de a ne ajuta să fim mai bine și să facem mai bine.
Dincolo de probleme , îngerul păzitor este cel mai bun prieten și sfătuitor al fiecăruia dintre noi, acesta știind totdeauna ceea ce avem nevoie inclusiv în materie de alți îngeri însoțitori, pe care îi cheamă în funcție de necesitățile pe care constată că le avem în fiecare moment al vieții noastre.
Aceste necesități se referă atât la lipsa unor tipuri de manifestări ale spiritului nostru ce au nevoie să fie stimulate să "iasă afară" și să se exprime, cât și la acele calități care au nevoie de exprimare, susținere permanentă și stimulare prin prezența unora sau altora din îngeri.
De exemplu dacă o persoană are un spirit activ, puternic și hotărât dar căruia din diverse motive îi lipsește sensibilitatea și experiența trăirii sufletești, va avea nevoie de îngeri care să o susțină să-și valorifice pozitiv calitățile dar în același timp va fi însoțită de îngeri ai empatiei, ai umorului, ai sensibilității etc(sau alții) care să ajute respectiva persoană să-și deschidă și să-și exprime latura sufletească a ființei sale pentru a fi cu adevărat împlinită și echilibrată în toate activitățile, inițiativele atitudinile pe care le are și le manifestă.
Îngerii păzitori care de obicei se ocupă în special de indivizii pe care îi însoțesc permanent, pot colabora și cu îngerii care se ocupă de grupuri mai mici sau mai mari sau chiar de întreaga omenire, pentru a vedea în ce colectiv și în ce fel se poate integra persoana pe care o au în grijă, pentru ca mai apoi o dată integrată, să o susțină în ceea ce face în relație cu cei din respectivul colectiv.
Prin urmare îngerul păzitor ne cunoaște foarte bine toate necesitățile, fie ele legate de ceva persoanal sau de relația cu colectivul , formându-și și modelându-și constant echipa de îngeri susținători în funcție de acestea. (necesitățile)
Îngerul păzitor este capabil uneori să anticipeze unele tipuri de atitudini, reacții și acțiuni pe care le-am putea avea în anumite situații.
De aceea se poate spune că ne simte și ne știe uneori mai mult decât ne știm noi pe noi înșine căci uneori suntem surprinși de propriile reacții și de ceea ce suntem capabili să facem, să simțim etc
Însă câteodată suntem o surpriză chiar și pentru Dumnezeu, care este și El luat prin surprindere în mod pozitiv sau negativ de unele turnuri radicale de atitudine ale noastre.
Aceasta este o dovadă a faptului că avem liber arbitru și bine ar fi ca aceste surprize să fie mai mult pozitive decât negative, deoarece avem puterea de a schimba în mod radical propria lume și a celor din jur prin ceea ce decidem și facem cu noi și cu viața noastră în relație cu cei de lângă noi și cu toți ceilalți.
Pentru toate acestea, îngerul păzitor ne este un foarte bun ghid, sfătuitor, prieten.
Așa că atunci când nu suntem prea siguri de ceea ce vrem să facem putem oricând comunica cu el pentru clarificări și lămuriri.
Pentru asta însă este nevoie să avem mintea deschisă și să nu ne dorim să "auzim" doar ceea ce am vrea noi să auzim ci să fim deschiși să primim adevărul,fie el plăcut sau neplăcut.
Ulterior vom face ce credem noi de cuviință cu acest adevăr, fiind însă mai conștienți de realitate și mai responsabili de urmările acțiunilor noastre.
De cele mai multe ori când simțim și/sau intuim ce este bine sau rău, asta înseamnă că fără să ne dăm seama ne ascultăm îngerul păzitor chiar și fără vreo comunicare directă, dar nu totdeauna acționăm conform simțurilor noastre interioare.
Comunicarea directă totuși ne poate ajuta să ne ascuțim aceste simțuri, recunoscând de fiecare dată ceea ce avem de făcut fără să mai bâjbâim sau să acționăm inconștient, din reflex.
Astfel tot ce vom decide și vom alege va fi mult mai conștient și nu vom mai fi luați atât de des prin surprindere sau nu ne vom mai victimiza.
Cea mai mare dorință a îngerului păzitor este aceea de a reuși să comunice cu noi sau cel puțin de a ne face să-l ascultăm iar datorită faptului că este atât de strâns legat de noi, ca o parte din noi înșine este cel mai ușor de comunicat cu el, întrucât ne este foarte familiar ca prezență, energie.
Să apelăm deci îngerul păzitor de câte ori simțim nevoia unor lămuriri, ghidări, limpeziri pe orice subiect personal , preferabil nu doar atunci când avem probleme ci oricând, inclusiv în dorințele noastre pozitive pentru ghidare despre cum, când, în ce fel să le punem în practică.
Să-l apelăm pentru a ne cunoaște mai bine pe noi înșine și pentru a ne pune în valoare calitățile noastre în muncă, în creație, în relație cu ceilalți etc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu