ASCULTAREA ȘI COLABORAREA ÎN RELAȚIA CU DUMNEZEU

De obicei spunem că ne dorim să comunicăm cu Dumnezeu însă de multe ori scopul pentru care încercăm să "ajungem" la El este mai degrabă monologarea către El și nu dialogarea, sau altfel spus, vrem mai mult să îi înșiruim problemele, nevoile și dorințele noastre pentru ca eventual, dacă se poate, să ni le rezolve/îndeplinească, să ne aducă El fericirea, pentru că nu-i așa, este dreptul nostru divin să fim bogați,norocoși, plini de succes în toate șamd, independent de ceea ce facem sau nu facem.

Și probabil că de aceea apelăm mai mult la intermediari în relația cu El, de parcă ne-ar fi teamă de ceea ce ne-ar putea comunica în mod direct, pentru că spre deosebire de intermediari, de la care putem primi interpretări ale unor adevăruri teoretice care să ne convină nouă și unde găsim consolări și scuze, în cazul unei comunicări directe, deschise și sincere cu El nu se întâmplă întotdeauna la fel, iar noi suntem obligați să privim adevărul în față.

Adevărata comunicare dintre noi și Dumnezeu se poate petrece atunci când ÎL simțim dincolo de cuvinte, formule sau formalități căci mesajele Lui vin către noi într-un mod simplu și direct , sub forma unor simțiri/stări și idei pure, clare , nesofisticate, nemisteriose și fără înțelesuri ascunse ce ar putea avea nevoie de analiză mentală și ar naște interpretări.

Este ca atunci când ne dăm seama ce vrea să transmită un om dincolo de vorbe, doar empatizând cu el, doar fiind atenți la starea acestuia, la gesturi, la mimică, la felul în care acționează în anumite situații.

Este suficient să fim atenți la răspunsurile și reacțiile Lui față de gândurile, intențiile, acțiunile și față de starea ființei noastre prin bun simț și intuiție.

Totuși pentru a-i lua în considerare "viziunile" și a-i simți intențiile este necesar să avem încredere în El, în faptul că tot ceea ce ne învață nu ne poate aduce decât bine în viața noastră și bineînțeles, mai este nevoie să ne și intereseze ceea ce El crede, simte și Își dorește pentru noi.

Credința în Dumnezeu nu înseamnă deci credința în faptul că El ne va îndeplini dorințele înșiruite de noi în rugăciuni ci înseamnă în primul rând credința în binele pe care îl poate aduce colaborarea cu El, credința în înțelepciunea Lui, în viziunea Lui clară și completă asupra existenței, în sensibilitatea Lui, în faptul că putem colabora cu El și că este mereu foarte disponibil în acest sens.

Doar această credință poate avea darul de a ne deschide către adevărata apropiere de El, aceea care ne aduce beneficii concrete , consistente, durabile.

Fiind în mod spontan, sincer și constant interesați să-L invităm să participe în fiecare moment din viața noastră, comunicarea cu El poate deveni un fenomen din ce în ce mai spontan și firesc și ne va fi din ce în ce mai ușor să simțim și să intuim ceea ce Dumnezeu crede și simte în legătură cu tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și în ființa noastră și vom putea "urmări" în mod direct felul în care își face El simțită prezența în viața reală, de zi cu zi, dându-ne de asemenea seama ce înseamnă cu adevărat a trăi o viață spirituală.

Vom constata în acest fel cât de prezent este El chiar și în cele mai "mărunte" evenimente din viața noastră , lucru care ne poate face să fim conștienți, atenți la ceea ce facem tot timpul, chiar și la unele lucruri pe care noi le considerăm mici, neimportante, banale și simple.

Și tot astfel ne vom da seama că Dumnezeu nu se implică doar în "marile evenimente ale lumii" și că nu răspunde DOAR la întrebări filozofice, existențiale generale cum ar fi "de unde venim? ", "care este sensul vieții? ", "care este rostul nostru ?", "ce am fost în alte vieți?"etc. ci se implica și în "problemele" simple și practice care ne preocupă pe măsură ce trăim diverse experiențe de viață ce ne ridică întrebări și /sau nelămuriri.

De altfel, câteodată Dumnezeu dă mai multă atenție și importanță unor lucruri așa-zis mărunte decât o facem noi, căci El simte mai bine și este mai conștient de influența, urmările pozitive sau negative a tot ceea ce facem asupra fiecăruia dintre noi și asupra tuturor în același timp.

Dumnezeu urmărește ca prin comunicarea cu El să ne ajute să ne înrădăcinăm în realitatea vieții noastre de zi cu zi, îmbunătățind-o și făcând-o mai plină de creativitate și împliniri.

El își dorește o comunicare cu noi din care să reiasă ceva bun la modul concret și NU o comunicare pur "filozofică", care eventual să ne mențină într-o stare superficială auto-mulțumire și exaltare auto-indusă , într-o stare de pasivitate, îndepărtare de realitate, de ceilalți oameni, de activitățile zilnice, ce fac parte în mod firesc din viață.

El nu va urmări niciodată să ne distragă atenția pe perioade lungi sau chiar complet de la ceea ce avem de făcut în viața de zi cu zi(mai ales când ceea ce facem ne duce într-o direcție pozitivă) pentru a-I aduce Lui așa zise mulțumiri prin îndelungi meditații, rugăciuni, ritualuri, având impresia că astfel vom avea parte de beneficii suplimentare, pentru că în realitate acestea nu ne îmbogățesc cu nimic, nu ne aduc vreun "noroc", nu ne fac nici mai buni sau mai spirituali în vreun fel.

Ba mai mult, rugăciunea de pildă este de fapt un impediment în comunicarea noastră cu Dumnezeu, căci aceasta este ca un monolog al nostru către El în care ne înșiruim toate dorințele, cerințele noastre către El fără să fim de fapt atenți și interesați la ceea ce are El să ne comunice în legătură cu toate aceste dorințe, cerințe și nu numai în legătură cu acestea dar și cu viața noastră în general, cu toate alegerile pe care le facem, cu toate faptele noastre etc.

Rugăciunile sunt un impediment în crearea legăturii directe cu Dumnezeu și prin faptul că acestea formalizează comunicarea cu El, căci prin rugăciuni noi apelăm de fapt la niște formule de cuvinte care nu sunt ale noastre, nu exprimă natural și spontan ceea ce gândim, simțim, dar le folosim pentru că avem impresia că au o putere deosebită, creându-ne în felul acesta o barieră inutilă între noi și El.

Aceste formule de cuvinte pe care noi le numim rugăciuni nu au în realitate nici un fel de putere superioară de a ne aduce ascultare, protecție, favoruri superioare din partea Lui sau orice vrem noi să obținem de pe urma lor (rugăciunilor) chiar dacă au fost folosite de mulți oameni înaintea noastră și ni se pare ca unii au avut chiar succes folosindu-le.

Ar fi bine pentru noi și relația noastră cu El, să îi dăm ocazia și Lui Dumnezeu de a se exprima fără să ne mai complicăm cu ritualuri sau formule, multe întrebări și cerințe , pentru că există momente în care și El își dorește să ne transmită câte ceva, iar ceea ce are El să ne comunice este în majoritatea cazurilor mai important decât niște eventuale răspunsuri sau "favoruri" pe care ni le dorim noi din partea Lui.

El cunoaște uneori mai bine decât noi care sunt aspectele, "problemele" cu adevărat demne de luat în considerare, care merită atenție, rezolvare, analiză, găsirea unor sensuri și înțelegeri pentru fiecare moment/perioadă de viață în parte.

Numai astfel vom învăța să ÎL ascultăm, să fim transparenți la ceea ce are El să ne transmită, fără să ne mai blocăm în propriile gânduri, închipuiri sau idei, stări care uneori sunt confuze, conflictuale și care ne fac opaci la adevăr.

Așa cum cunoaștem că în relația cu oamenii este important să știm să mai și ascultăm, să fim receptivi la starea, necesitățile, dorințele celorlalți și eventual, în funcție de acestea, să venim în întâmpinarea lor cu vorbele, gesturile, inițiativele și acțiunile potrivite, așa ar fi bine să fim și în relația noastră cu Dumnezeu.

ÎL folosim prea mult pe Dumnezeu pe post de "îndeplinitor de dorințe" și din păcate nu ne interesează să înțelegem care sunt adevăratele noastre necesități și cu ce putem veni și noi către El, către lume, căci dacă am asculta și ce are El de "spus", cu siguranță că multe dintre aceste dorințe ar dispărea sau în orice caz le-am privi și le-am aborda cu totul altfel.

Ascultarea însă, ca parte din comunicarea cu Dumnezeu este doar un prim pas în crearea unei eventuale relații de colaborare cu El, în cazul în care ne și dorim așa ceva, pentru că până la urmă important este și pentru El, și pentru noi, ca oameni să reușim să o fructificăm prin acțiune.