De când suntem mici suntem ghidați de părinți și de toți ceilalți în dezvoltarea și maturizarea noastră, ni se spune sau pur și simplu observăm noi înșine ce nu este bine să facem sau ce este considerat a fi rău și de neîngăduit.
Și este bine că, trăind mereu printre oameni avem posibilitatea de a învăța din greșelile altora și de a observa ce funcționează și ce nu funcționează în urma tuturor experiențelor și experimentelor oamenilor de-a lungul timpului și al istoriei.
Cu toate astea nici adulți fiind nu prea pare că am învățat multe din această lungă poveste a omenirii, încă nu am trecut de etapa în care să fie nevoie să ni se spună ce nu este bine sa facem având în vedere numeroasele reguli de care încă depindem și ținem cont.
Dacă am avea legătura cu Dumnezeu oare de ce am mai avea nevoie mereu să fim împinși de la spate și să ni se aducă mereu la cunoștință în situații nefericite și neplăcute că nu este bine să facem anumite lucruri?
Dacă am conștientiza cu adevărat importanța și consecințele deciziior, acțiunilor noastre, regulile nu și-ar mai avea sensul.
Cum sunt copii care sunt certați și pedepsiți când fac o boacănă dar ei nu realizează cu adevărat de ce și ce au greșit si prin urmare cam degeaba primesc genul ăsta de tratament dacă ei nu învață nimic cu adevărat.
Ba unii se mai și enervează că sunt tratați așa și cu prima ocazie repetă aceleași greșeli fără nici un fel de remușcare.
Cum de altfel există și oameni care fac răutăți mai evidente cum ar fi să fure, să ucidă, să înșele, să bată și să exploateze fără măsură tot ce prind, și totuși nu au părere de rău pentru că nu au conștiință de ceea ce fac și nu le pasă de nimic.
În lipsa sufletului și a conștiinței treze în acțiunile, în viața noastră, degeaba avem atâtea reguli pentru că mereu găsim o portiță de scăpare, o modalitate de a le sabota și a le folosi în favoarea intereselor noastre egoiste.
Iar într-o lume în care binele nu prezintă interes ori nu se discerne diferența dintre bine și rău este clar că regulile sunt o necesitate, o necesitate tristă.
Chiar dacă noi credem că avem nevoie de impuneri, de reguli, legi și porunci pentru a trăi cât de cât decent și pentru a nu lua totul razna, Dumnezeu nu face asta cu noi și nici nu o va face vreodată.
El nu vrea să facem totul sub povara fricii de pedeapsă pentru că știe că din frică nu dispare răul și nici binele nu se naște.
El nu ne impune să nu mai facem rău și nici să facem bine.
Pentru că este trist atunci când nu facem rău doar din frica de a nu fi pedepsiți căci nu înseamnă că am învățat ceva sau că ne dăm seama cu adevărat ce înseamnă acel rău.
Așa cum nici binele făcut cu gândul la ce am putea obține, la răsplată și la locul nostru asigurat în rai nu are vreo valoare pentru creșterea și manifestarea spiritului nostru, nefiind încărcată cu dorința noastră sinceră de a îmbogăți lumea cu darurile noastre.
Existența, importanța și nevoia de atâtea reguli sunt dovada că tendințele noastre negative sunt încă mult mai puternice și mai multe decât dorințele noastre de a face bine.
Sunt dovada că încă nu ne interesează binele și ca nu suntem încă dispuși să ne armonizam cu ceilalți și cu lumea în care trăim și atunci ne ținem singuri în lesă, pentru că știm că dacă ne-am dezlănțui după bunul plac am crea un haos.
Suntem câteodată precum studenții, elevii care se comportă ca niște victime ale faptului că "trebuie" să meargă la școală și să învețe iar profesorii le stau în calea fericirii și libertății lor.
Ca și cum suntem obligați să învățăm, să trăim, să lucrăm, să dăruim,să fim corecți, cinstiți, buni etc
Ori Dumnezeu nu ne obligă, nu ne restricționează la nimic,nu ne pedepsește și nu vrea să ne fie frică de El.
De aceea probabil pentru unii ar părea câteodată indiferent, pasiv sau chiar inexistent.
Dar rolul Lui nu este și nici El nu și-ar dori să fie acela de justițiar dur și nemilos, nu vrea să ne controleze și să ne forțeze să nu greșim pentru că nu ar rezolva nimic în felul ăsta și ne-ar lua libertatea de a ne trai propria viață dacă am fi mereu controlați și inhibati de cineva sau ceva.
Nu cu forța se fac lucrurile bune iar Dumnezeu si-ar dori să venim noi cu dorințe și inițiative în acest sens, sincere, din suflet și vom avea tot sprijinul Lui.
Preocupați fiind tot timpul de un bine personal și colectiv în același timp ar dispărea necesitatea fricii, regulilor și poruncilor iar viața nu ni s-ar mai părea o povară.
Am da tot ce e mai bun din noi spontan și tot in mod spontan nu ne-ar mai sta gândul și fapta la răutăți pentru că ne-ar păsa cu adevărat de noi înșine, de ceilalți și de tot ce ne înconjoară din bun simt,iubire, respect, empatie și tot ce vine din sufletul și conștiința noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu