Chiar dacă vorbim destul de mult de iubirea necondiționată și ni se pare o filozofie frumoasă pentru existența noastră și relațiile dintre noi de cele mai multe ori îi dăm uitare când ieșim în lume , ne confruntăm cu propriile frici, tendințe egocentrice care ies la suprafață în diverse moduri și situații uneori neașteptate.
Și nu este de mirare ca avem aceleași tendințe negative , având atâtea experiențe nefericite în conștiința noastră colectivă, multe vieți în care ne-am dezbinat, ne-am tratat cu agresivitate, invidie, neîncredere, posesivitate, ne-am considerat și ne-am tratat ca pe niște bunuri de exploatat material, emoțional.
Confruntându-ne cu oamenii și cu toată avalanșa de negativitate și egoism din viața de zi cu zi, nici nu ne mai vine să ne gândim la iubirea necondiționată, pare o idee lipsită de realism, nu pare convenabil să fim noi aceia cu sufletul mare iar ceilalți să profite de noi sau să se comporte diametral opus.
Se pare că teoria celui care întoarce celălalt obraz, nu ne ajută să ne integram în societate.
Și nici nu are cum-nu putem spune că putem iubi pe oricine, pe oamenii cu care nu ne potrivim sau care ne sunt străini.
Este absurd să ne propunem așa ceva, imposibil de realizat și nici nu este necesar.
In situatia în care suntem acum, grupul de oameni apropiați sunt cadrul cel mai potrivit în care putem învăța această iubire necondiționată - familia, iubiții/iubitele și prietenii.
Asta nu înseamnă că ceilalți sunt buni de expediat, tratându-i cu indiferență cum de altfel se și întâmplă de multe ori.Ideal ar fi să putem păstra o atitudine de respect, bun simț- să ne păstrăm fiecare locul, să nu ne băgăm în față unul peste altul într-o competiție permanenta. Să ne purtăm de grijă când suntem neatenți și pierdem ceva de exemplu, să fim corecți unii cu alții, să ne apreciem gesturile frumoase și să le încurajăm.
Chiar dacă în esență suntem făcuți să ne potrivim toți unii cu alții, in contextul actual este ceva încă nerealizabil. Sunt multe diferențe între noi, multe prejudecăți,nepotriviri în gândire, in filozofia de viață, neîncrederi, conflicte.
Uneori ne e dificil să comunicăm și să ne înțelegem cu cei apropiați, darămite cu alții.
Sunt situații în care confundam iubirea cu posesivitatea si gelozia.
Credem că interesul nostru de a ține sub papuc pe ceilalți, chiar dacă e vorba de părinți,frați, iubiți sau prieteni, e un semn că iubim, că o facem din dorința de a-i ține aproape.
Și într-un fel așa și este, vrem să îi ținem aproape, dar într-un fel egoist venit din propriile nesiguranțe, frici și impresia ca celălalt ne aparține și nu are dreptul să "calce strâmb" în ceea ce ne privește.
Și atunci le limităm alegerile, libertatea de mișcare, exprimare, îi facem să nu mai aibe încredere în ei, ca să nu mai plece de lângă noi.
Preferăm să ținem lângă noi o ființă nefericită decât să facem efortul de a schimba ceva și să oferim libertate.
Se întâmplă mai ales între iubiți - își sugestioneaza reciproc lucruri negative care să-i descurajeze și să își ia gândul de la o eventuala plecare.
Își spun : păi cine o să te mai suporte așa ca mine? Tu nu vezi ca ești așa și pe dincolo, mai bine stai cu mine, nimeni nu o să te iubească așa ca mine.
Și credem că astfel de afirmații vin din iubire.
Asta se întâmplă uneori între oameni, își sugestioneaza reciproc lucruri care să-i slăbească, să le ia puterea și încrederea în ei.
Și asta nu numai prin cuvinte, prin tot ceea ce facem,prin felul în care ne tratăm.
Competitivitatea funcționează după acest mecanism-pune oamenii pe diverse locuri în societate - unii cad într-o așa zisă inferioritate, alții într-o așa zisă superioritate.
Ne bucurăm cu răutate când moare capra vecinului.
Ne tratăm cu invidie și aroganță fără să ne gândim că fără acei oameni pe care noi îi considerăm inferiori nu putem funcționa - acei modești măturători, vânzători,agricultorii și toți oamenii de serviciu care execută așa zisa muncă de jos.
Preferăm să functionam după o lege a junglei și nu ne dorim să-i ajutăm pe ceilalți să-și găsească locul în lume de frică să nu ni-l ia ei pe al nostru. Așa că mai bine îi călcăm pe toți în picioare înainte de a se gândi ei să facă asta cu noi.
Adevărul este un alt aspect pe care încă nu reușim să îl exprimăm, mai ales față de cei apropiați în unele situații.
Ne e frică să ne judece și să își schimbe atitudinea față de noi. Să nu cumva să ne părăsească. Și pe bună dreptate, chiar nu suntem dispuși să ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem.
Dacă am avea încredere unii in alții și în ceea ce ne-a adus și ne ține împreună cu cei dragi, nu am mai face o dramă din acele lucruri pe care le descoperim la celălalt și ne surprinde.
Iubiții, familia, prietenii și-ar putea acorda libertate având încredere că atâta vreme cât există lucruri care îi țin împreună nu mai este cazul să țină garda sus.
Așa putem să ne deschidem și să ne relaxam unii față de alții, atunci când știm ca putem să spunem celuilalt orice având siguranța că nu ne va judeca și nu ne va vrea răul orice ar fi.
Uneori îi ținem strâns pe ceilalți pentru că știm în adâncul nostru că nu am fost cei mai perfecți pentru ei și am făcut și noi greșeli. Că am făcut lucruri care le-au făcut rău sau acele momente în care nu am făcut lucruri pentru și împreună cu ei- i-am ignorat, i-am refuzat, i-am scos din lista priorităților noastre.
Dar partea asta de obicei nu vrem să o știm, de multe ori aratăm cu degetul către celălalt și ne victimizam.
Așa că uneori preferăm să pierdem vremea și relațiile prin carcoteli- scoatem in față și vorbim despre acele lucruri care nu ne convin la ceilalți, ba mai și inventam- le ținem socoteala, le scoatem ochii numa' să nu se uite nimeni la ale noastre..
De multe ori uităm de acea plăcere a sufletului nostru de a vedea și a se încărca din partea bună a celuilalt , de a o scoate din evidență și a o face să se dezvolte, să înflorească.
Iubirea vine cu încurajări și își dorește să-l vadă pe celălalt încrezător și capabil să facă alegeri din libertatea care această încredere îi dă. Încrederea ne ajută să privim viața cu seninătate, ne ajută să îndrăznim, să credem că putem fi mai buni și că se poate mai bine mereu.
Cel care iubește necondiționat acceptă și se bucură că cel iubit poate găsi fericirea și în altă parte, nu numai cu el. Chiar îl încurajează să se ducă acolo văzându-l ce frumos înflorește.
Cel care iubește empatizeaza cu fericirea celuilalt și se încărca cu ea.
Așa că își dorește să o provoace el însuși. Și cel iubit de asemenea. Astfel se creează un cerc, un schimb reciproc, o îmbogățire reciprocă.
Așa cum face și Dumnezeu cu noi.
Nu contează că îi întoarcem spatele, măcar să fim noi bine, atât își dorește. Binele nostru e ca și binele Lui.
Să înțelem că nimeni și nimic nu ne aparține cu adevărat. Și cine nu și-ar dori să stea cu cei care oferă libertate și iubire necondiționată?
Să îi încurajăm pe ceilalți să facă la fel prin propriul exemplu.
Să ne gândim că pentru a-i face pe ceilalți fericiți și a-i ține lângă noi este necesar să facem si noi ceva,să dăruim ce este mai bun din noi.
Relațiile cresc și se îmbogățesc prin dăruire. Dacă ne-ar mai mult preocupa ce avem noi de dăruit, cum putem oferi iubire, bucurie, împlinire, liniște, încredere în loc să așteptăm , să avem pretenția să primim ce vrem noi, când vrem noi-atunci nu ne-am mai face griji cine pe cine înseala, părăsește, cine da mai mult sau mai puțin.
Atâta vreme cât există un schimb benefic pentru ambele părți ne putem bucura de o legătură reușită. Nu ne dăm seama uneori cât de important este faptul că există oameni in jurul nostru care ne apreciază pe noi și darurile noastre,faptul că, contribuția noastră contează pentru cineva.
Uneori întoarcem spatele acestui privilegiu din instinctul de apărare, din frica de a nu fi răniți chiar dacă nu avem motive să ne punem scuturile. Pentru că nu vrem să știm și să simțim din nou cum e să fim refuzați , respinși , părăsiți.
Dar astfel de experiențe trecute neintegrate ne țin sufletul incorsetat, nu îl lăsăm să se exprime liber, să dăruiască liber, fără constrângeri, prejudecăți, frici.
Uneori experiențele pe care le consideram a fi eșecuri preferăm să le negam, să le respingem. Negam oameni, relații, ne ascundem, să nu mai știm că au existat in viața noastră ca și cum nu mai fac parte din noi,din amintirile noastre.
Toate experiențele, toți oamenii ne-au conturat pas cu pas persoana din prezent. Au devenit părți din noi și niciodată nu se va schimba asta.
Este ca și cum ne-am nega pe noi înșine.
Un suflet care își integrează experiențele este capabil să învețe, să-și amintească cu bucurie și împăcare , să treacă mai departe cu inima deschisă să iubească din nou, să dăruiască , să se bucure.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu