joi, 17 martie 2016

CONSTIINTA DE SINE SI STAPANIREA DE SINE


Conștiința este acea parte din noi care dacă rămâne trează ne ajută sa fim liberi, puternici și să-i încurajăm , să-i ajutăm si pe alții sa fie la fel.
A fi conștient de sine înseamnă a ne recunoaște puterea din noi, potențialul, calitățile si pornind de la această cunoaștere să ne asumăm rolul activ, impactul pe care il avem asupra lumii.
Stapanirea de sine joacă un rol important în această asumare. Și cand spun stăpânire de sine nu ma refer la o abținere, la o forțare.
O anume putere, energie care poate fi la unii din abundență cum ar fi puterea iubirii- poate fi o forță constructivă sau distructivă în funcție de felul în care este folosită, sau stăpânită.
Din iubire putem să dăruim multe lucruri bune lumii, acelea de care vedem ca este nevoie si care au darul de a pune in valoare oameni.
Dar din aceiași iubire putem sa si distrugem atunci cand ne impunem altora crezând că știm ce-i mai bine pentru ei și astfel le încălcam libertatea.
O mamă de exemplu din iubire poate sa creadă ca este mai bine pentru copilul ei daca ar deveni arhitect, neținând cont ca poate el nu își dorește asta si nici nu are abilități care să-l ajute să fie bun in domeniu-acest gen influență a mamei asupra copilului poate avea repercursiuni extrem de negative asupra vieții acestuia, cu toate intențiile pozitive.
Omul care deține puterea cunoașterii poate să-și folosească cunoașterea spre binele lui și al celorlalți sau spre rau.
O poate folosi pentru a-i învața și a-i lumina pe ceilalți, sau o poate folosi pentru a-i înșela si manipula pe ceilalți.
Depinde cum ne stăpânim darurile.
Se poate impune ideea unora cum că banii sunt principiul in jurul caruia toate acțiunile noastre ar fi bine sa se învârtă :totul pentru câștig, ce contează care sunt adevăratele valori și dorințe ale noastre? Succesul financiar este cheia unei vieți implinite, consideră unii.
Si atunci banul ia locul conștiinței:pentru bani ajungem să dăm și în cap fără nici o ezitare.
Căci pentru un om fără conștiință libertatea nu înseamnă nimic iar o încălcare a acesteia nu îl mișcă și nu il face sa se simtă vinovat.
O dată ce devenim conștienți care ne sunt puterile de acolo pleacă si responsabilitatea de a fi stăpâni pe ele. Depinde numai de noi încotro le direcționam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu