UMILINȚA ȘI RĂBDAREA LUI DUMNEZEU

-UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere,plecare,injosire.
-RĂBDÁRE s. v. chin, durere, indulgenţă, încercare, îngăduinţă, îngăduire, nă-dejde, patimă, păs, pătimire, speranţă, suferinţă, toleranţă.

Folosim cuvinte fără să realizăm care este adevărata lor semnificație și ii atribuim lui Dumnezeu caracteristici pe care nu le are.

Dumnezeu nu este umil pentru că nu există in El sentimentul de umilire pentru tot ceea ce face pentru noi. El se dăruiește spontan, curat, din toată ființa lui. Pentru El această dăruire fără margini nu este un sacrificiu,un efort, o umilință.Nici nu există dăruire fără margini in prezența acestui sentiment de "umilință". El face tot ceea ce face pur si simplu.
Umilința vine din sentimentul că ceea ce facem este mai mult decât se merită, este o nevoie de afirmare a unei superiorități mascate de o atitudine de supunere, smerenie, inferioritate.
Cineva care dăruiește din suflet nu percepe acest act ca pe un efort și nici nu-i trece prin cap ca tot ceea ce face se numește a fi umilință.
Ce-ar fi să vină Dumnezeu să ne spună: "Uite vezi soarele ăsta ce frumos e? Tu ști cat m-am chinuit să-l creez așa cum e? Dar am făcut-o totuși, ca să vedeți că sunt bun cu voi, chiar dacă nu prea meritați"

Dumnezeu nu este răbdător, pentru că el nu rabdă nimic. El nu se grăbește nicăieri, nu există ceva care să-i creeze un conflict și sa fie nevoit să "rabde" până se vor schimba lucrurile.
El nici măcar nu își pune problema să judece c-am fi făcut ceva greșit,deci nerăbdarea nu are de ce sa existe in El.
Nevoia de a avea răbdare se naste din așteptări, din pretenția ca lucrurile să fie și să iasă cum vrem noi.

Ați observat vreodată ca sunt unii oameni care deși văd ca cineva greșește nu au nici un fel de reacții, rămân la fel de calmi si de firești?Cel care greșește se așteaptă sa i se facă observații, sa fie pedepsit dar cu toate astea este întâmpinat cu umor si blândețe. Așa și Dumnezeu, ne este și mai alături in momentele in care ne adâncim in întuneric. Ne cunoaște atât de bine, mai bine decât ne cunoaștem noi-ne simte cu totul, ce simțim noi simte si El. Știe ce purtăm in suflet, care sunt cauzele de la care problemele noastre de toate felurile au pornit. El vede lucrurile așa cum sunt in esență și in esență judecata nu își mai are locul si nici rostul.
Ce rost are pedeapsa în momentele in care greșim, cu ce ne îndreaptă și ne face mai buni?
Un om care a ajuns să fie agresiv pentru ca de mic a fost crescut în anturaje in care agresivitatea era principala atitudine adoptată, cum va putea fi îndreptat tot printr-o atitudine agresivă, de judecată si pedeapsă? Ce exemplu i se dă lui când vede cum sunt tratați cei care greșesc? va crede că așa este normal să aduci omul pe calea cea bună: cu forța. Asta a văzut și la părinți, la cei din jur, asta va continua să facă si el cu alții.

Dumnezeu este trist atunci cand facem ceva prin care ne îndepărtăm de El pentru ca știe ca putem mult mai mult, vede în noi potențialul dincolo de aparențe, de situația noastră prezentă. El crede în noi cu toată ființa. Niciodată nu ne va pune bețe în roate pentru ca noi credem ca merităm sau ca alții merită să sufere pentru ce au făcut.

Desigur că există consecințe pentru dezechilibrele pe care ni le creem singuri. Dar consecințele sunt doar un semn de alarmă, de atenționare, ne ghidează, ne arată că ne-am îndepărtat de noi înșine,de El - dar ele nu sunt o pedeapsă. Consecințele sunt niste reacții naturale ce vin din nevoia menținerii unui echilibru în tot.
Cataclismele naturale sunt o încercare a pământului de a-și restabili echilibrul tulburat de noi.
Boala este de asemenea un strigăt de ajutor al ființei noastre, ne atenționează c-am ieșit din echilibru. Dacă nu s-ar manifesta boala atunci cand o luăm pe căi greșite cum am mai putea fi opriți din auto-distrugere?
Dacă până la apariția diverselor probleme nu realizăm unde greșim, sau nu dăm importanță, o dată si o dată tot va trebui sa apară ceva care sa ne atragă atenția, să ne tragă inapoi către calea cea dreaptă.