DESPRE PRIORITĂȚILE ȘI DISPONIBILITATEA NOASTRĂ -A FI ATENȚI ȘI A NE PĂSA DE CEILALȚI-

Viețile noastre au devenit extrem de personale. Tot ceea ce facem facem pentru noi, pentru "dezvoltarea noastră personală" : ne ducem la cursuri, la conferințe, citim cărți motivaționale, spirituale, ne ducem la sală, la masaj, la cumpărături,la coafor.

Ne captează atenția tot ce ne-ar aduce beneficii imediate după criteriile fiecăruia . Căutăm satisfacția personală în tot ceea ce facem și pare c-am fi într-o continuă acumulare de orice.

Așteptăm mereu de la lume să ni se ofere tot ce vrem, avem pretenții. Ne enervam când așteptările nu ne sunt îndeplinite, batem din picior ii facem pe alții incompetenți, proști, buni de nimic.
Avem pretenții să obținem mult și cât mai repede:forțăm oamenii, pământul si animalele sa producă mai repede și mai mult din toate punctele de vedere.Tot ce se uzează si nu mai produce e aproape ca "bun de aruncat la gunoi".

Nu dăm nimic fără să știm c-am avea ceva de câștigat si atunci cand o facem avem impresia că suntem îndreptățiți să primim tot ce-i mai bun.
Vrem telefoane mai bune,filme mai bune, mâncare mai bună, haine mai bune, să avem copii cei mai buni, rezultatele si reușitele cele mai mari si bune etc
Să fim totdeauna in față orice ar fi, nu contează ca pentru asta ii călcăm pe alții in picioare, vorba aia: Scopul scuză mijloacele.
Ca și cum am fi într-un cerc vicios de exploatare reciprocă, transformăm totul in "bunuri consumabile".

Trecem prin lume și multe lucruri se întâmplă în jurul nostru dar nu le observăm sau dacă le observăm trecem pe lângă indiferenți.
Trecem pe lângă darurile din jurul nostru, pe lângă Dumnezeu, pe lângă iubire, pe lângă frumusețe, pe lângă tristețe și probleme.
Nu dăm atenție celor din jur decât atunci când avem chef, când avem interes. Totul să se intample numai când avem chef.

Avem dorințe iar îngerii se străduiesc să creeze momentul si cadrul în care se pot împlini. Dar când se ivește momentul uneori nu mai avem chef ori lucrurile nu sunt cum ne așteptam. Noi vroiam ceva mai spectaculos.

Uneori nici pe cei apropiați nouă nu ii mai observăm în adevăratul sens al cuvântului.
Nu suntem receptivi la simțămintele și dorințele lor. E mai important meciul de la tv decât timpul petrecut cu partenera. Ea stă prin preajmă afectuoasă si dornică să i se dea atenție dar altele sunt prioritățile lui.
Copilul își dorește să fie cu părinții, să se joace cu ei, să fie împreună dar mama are alte treburi iar tatăl îi dă niște bani să se ducă să-și ia niște dulciuri, crezând că așa scapă și îl mulțumește.
Cineva are nevoie de ajutor si susținere dar e mai simplu să nu ne băgăm, să nu ne implicăm, de ce să ne complicam existența?
Lumea in care trăim are nevoie de implicarea noastră dar nu suntem dispuși să fim prezenți in ea. Prioritățile noastre sunt mereu legate de interesele personale, imediate.

Și cu toate astea când avem o nevoie si nu suntem observați nu ne convine. Zicem că trăim într-o lume nedreaptă, nepăsătoare, egoistă.
Blamam oamenii pentru defectele pe care le au, pentru ceea ce fac si ce nu fac. Ne concentrăm până la urmă tot pe pretentiile noastre față de tot ce ne înconjoară in loc să ne concentrăm pe noi.
Și totuși Dumnezeu ni se oferă tot timpul, lumea ne ofera tot timpul câte ceva.
Dar noi cu ce contribuim?Oare pe unde trecem noi se pune totuși ceva? Se bucură cineva de noi, de ceva dăruit sincer și din sufletul nostru?

În fond lumea nepăsătoare si egoistă este totuși formată din fiecare dintre noi. Împreună formăm o realitate.

Nu suntem totdeauna dispuși când se ivesc oportunitățile și așa trec momentele pe lângă noi.
Poate dacă ne-am fi făcut disponibili am fi avut parte de trăiri , de iubire, de bucurie, de împlinire sufletească. Am fi simțit că trăim cu adevărat.
Poate am fi creat lucruri bune împreună în loc ne preocupe mereu acele chestii de "întreținere personală", goale de conținut.