DESPRE IDEEA DE EVOLUTIE SPIRITUALA-BINEFACERE SI JUDECATA

Astăzi trecând pe la un stand unde se facea vizualizarea si diagnosticarea aurei am simțit nevoia sa intreb ce anume mai exact arata acel aparat - o stare de moment sau ceva mai profund de atat? Tipa care se ocupa de diagnosticare mi-a explicat ca invelisurile din interiorul aurei arată gradul de evoluție spirituala al individului. De aici mi-a venit in minte intrebarea oare ce înseamnă pentru ea această măsurătoare in grade de evoluție spirituală? -dupa ce criterii judecam un om c-ar fi mai evoluat sau mai puțin evoluat spiritual si mai ales la ce oare ii folosește sa afle pe ce scară a evoluției se află? 
La modul general am observat ca această idee a luat amploare in randul celor preocupati de spiritualitate, a devenit ca un fel de ghid prin care alegem persoanele cărora sa le dăm importanță sau nu, lucrurile pe care merită sa le facem sau nu - acele chestii si persoane încărcate cu "vibrații înalte sau joase" 
Dumnezeu a pus in fiecare dintre noi ceva bun, fiecare are parte de un dar divin numai al lui care vine in completarea tuturor celorlalte daruri ale celorlalți. Unii pot avea darul bucuriei, al liniștii, al iubirii, al adevărului etc 
Omul cu bucurie in el il deschide si il ajută sa fie mai expansiv pe omul cu liniște si invers omul cu liniște il face sa se adune si sa fie mai centrat pe omul cu bucurie. Fiecare aduce ceva bun celuilalt chiar si prin simpla prezenta, ne completăm atunci cand suntem deschiși, cand darurile noastre ies la suprafață. Si tot noi suntem cei care ne putem stimula unii pe alții "sa ieșim la suprafață" , sa ieșim din noi. 
Un om care din diverse motive ajunge sa fie inchis in el are darurile stinse si in aparență poate avea manifestări asa zis inadmisibile, de om care "își da arama pe față" il putem cataloga ca fiind mai puțin evoluat spiritual si prin urmare sa-l respingem, sa-l marginalizam? Si daca intr-adevar zicem ca merită sa-i punem această etichetă ce șansă mai are omul ala sa iasă la suprafață daca nimeni nu vede binele din el? Spunându-i ca este inevoluat spiritual ar putea ajunge la concluzia ca are un handicap, c-ar fi nevrednic de aprecierile celor din jur si așa slabiciunea si neputința se accentuează.
Asta nu înseamnă desigur ca ar fi firesc sa permitem unui om care face rau(cum ar fi un bătăuș de pildă) sa se desfășoare liber ca până atunci, sa ingaduim si sa ne sacrificam băgându-i pe gât ideea de schimbare in bine atunci când este evident ca nu avem cu cine discuta-granița dintre binefacere si compromitere poate fi foarte mică. 
Cineva imi spunea ca oamenii bogați care isi dau din bogăție celor saraci ar putea fi numiți oameni evoluați >dar oare acesti bogați oferindu-le de-a gata condiții materiale saracilor fara sa schimbe ceva in ei ca sa-i ajute sa nu mai ajungă la saracie, nu cumva mai mult ii fac dependenți? Bogatul rămâne cu ideea ca a făcut ceva bun si chiar s-ar simți jignit sa vada ca eforturile lui nu sunt apreciate dar cauza pentru care s-a ajuns la problema sărăciei nu se rezolva ba chiar se poate înrăutăți încurajând perpetuarea unei atitudini si situații de slabiciune si neputință.
Ca si atunci cand apar niște probleme de sănătate si încercăm sa le "pansăm" cu medicamente, cu tratamente de toate felurile si vedem ca totuși boala nu trece pentru ca de fapt nu dam atenție cauzei ci doar efectului. 
Omul căruia i se spune ca este evoluat spiritual, ca are ceva mai mult decât ceilalți, ar putea crede ca isi este sieși suficient împreună cu cei asemeni lui, intrand intr-o stare de pasivitate in care uită sa mai fie deschis, sa se implice in relațiile cu ceilalți , eventual ignoră oamenii mai simpli care vin cu deschidere sau cu nevoi, creându-și o aură de superioritate, cat ar fi ea de ascunsă si subtil manifestată , e aproape irezistibil pentru om sa nu aibe această înclinație. 
Suntem foarte atenți la ce spun maeștrii învățătorii spirituali si toți cei care au dobândit popularitate in domeniul ăsta si avem tendința sa ne scape din vedere cat de plină de spirit poate fi simplitatea > sunt unii oameni simpli, poate chiar fara preocupări deosebite, spirituale, care nu ies in evidență prin nimic extravagant, de suprafață dar care au multe lucruri bune de transmis. 
Prin urmare de unde incepe si unde se termină ideea de evoluție spirituală? Nu cumva acest concept mai rau ne îndepărtează de noi înșine si de ceilalți?