KARMA-LEGEA CAUZEI SI A EFECTULUI-JUSTIȚIA DIVINĂ

Justiția divină nu are nimic de-a face cu un schimb de răsplata/pedeapsa așa cum am fi tentați sa credem. Nu este vorba despre a pune in balanță binele si răul făcut de noi in această viață și in funcție de asta avem dreptul la intrarea in rai sau nu. Acea balanță a Arhanghelului Mihail ne vorbește despre menținerea unui echilibru in noi înșine și in relație cu ceilalți.
Acest echilibru este important pentru implinirea noastră ca reprezentanți individualizați ai lui Dumnezeu si pentru împlinirea noastră la nivel de colectiv. Nu El este cel care ne judecă și in funcție de ce concluzie trage ne acceptă mai mult sau mai puțin. Noi suntem proprii noștrii judecători. Noi suntem cei care avem responsabilitatea de a realiza atunci când ne îndepărtăm de noi înșine (și prin urmare de Dumnezeu) si conștientizând ca o luăm intr-o direcție greșită sa ne asumam consecințele cu maturitate .

Iar atunci cand nu suntem in echilibru cu noi înșine se întâmplă sa creem dezechilibre si in jurul nostru.

De exemplu ne putem propune într-o viață ca împreună cu unul sau mai multe suflete apropiate noua sa propagam bine in jurul nostru sub o formă sau alta contribuind la evoluția omenirii fiind conștienți ca împreună suntem mai puternici si că avem o influență mai mare. Iar daca se întâmplă ca din diverse dezechilibre interioare legătura dintre noi și acele suflete sa slăbească in plan fizic, nu mai reușim sa ne împlinim rostul pentru care ne-am încarnat, sau cel puțin nu la același nivel.
Rămânem deci cu o datorie față de noi înșine, față de acele suflete, si față de lumea in care trăim.Asta este unul din aspectele datoriei karmice-o misiune pe care ne-o asumăm dar nu reușim sa o îndeplinim.Si incercam sa venim viata dupa viata , intalnindu-ne cu aceiasi oamenii fata de care am ramas datori , dandu-ne inca o sansa sa ducem la capat ce-am inceput.

NOI decidem momentul in care ne încarnam in funcție de nevoile noastre in strânsă legătură cu nevoile celorlalți si ale lumii in care trăim in acelasi timp. Așa decidem in ce perioada de timp din evoluția omenirii este necesară intervenția noastra directă,de prezenta noastră fizică in ea.

Dacă trăim o viață in care ne-am pus mereu pe noi in față ignorând nevoile celorlalți vom avea datoria de a învața lecția daruirii de sine. Sa învățăm sa-i punem și pe alții in valoare in afara intereselor egoiste. Un om puternic pildă, din mândrie poate ajunge să-i supună pe cei din jurul lui, din falsa credință ca doar asa își mențin puterea, nelăsându-i pe ceilalți sa devină puternici. Și ajunge să-i facă pe alții sa nu mai aibe incredere in ei, sa fie slabi si să depindă de ei, cei puternici-e un fel de sclavie mai mult sau mai puțin subtilă.
Cei puternici vor avea datoria față de cei slabi să le redea puterea si încrederea in ei prin propriul exemplu, renunțând la nevoia egocentrica de dominare.

Dacă trăim o viață in care punem mereu binele altora înainte de binele nostru rămânem cu o datorie față de noi înșine și il îndatoram si pe cel/pe cei care profită de acest lucru. Un om care lasă de la el și își ignoră propriile nevoi nu va reuși sa se împlinească ca individ.Nu-si da voie sa fie el însuși si sa fie in acord cu propriul adevăr din dorința de a nu deranja, de a nu supăra pe ceilalți, de a-i vedea mulțumiți . Și asa rămân lucruri nespuse, nefăcute, nearătate . Astfel de oameni se lasă folosiți de cei din jurul lor din dorința de a păstra pacea si liniștea, din credința că așa fac mai bine etc Oamenii care ii folosesc vor avea datoria sa învețe de la ei lecția daruirii de sine si sa-i ajute să-și recapete puterea individuală si echilibrul.Si ei au de asemenea datoria față de ei înșiși sa iasă din acest obicei de a se auto-supune.

Intre supus si cel care supune se creează o legătură karmica amandoi avand necesitatea de a se echilibra reciproc si a trece dincolo de relația de nevoie a unuia de celalalt.

Dacă reușesc sa restabilească această armonie se rupe lanțul dependenței dintre ei si dintr-o relație bazată pe nevoie se transforma într-o relație libera,fara conditionari. Asta nu înseamnă ca se despart si relația se sfârșește acolo, poate însă continua pe un alt nivel, acela de egalitate si parteneriat in implinirea unui rost mai mare decât propriile lor interese individuale ale unuia față de celălalt.

(Menționez faptul că eu am expus o viziune asupra karmei printr-un exemplu extrem, sugestiv(a supune si a fi supus) neinsemnand ca asta se aplică la toate cazurile - sunt si alte tipuri de datorii karmice mult mai subtile cum sunt relațiile de dependență dintre mamă si copil, iubită iubit, frați etc - care din diverse frici ajung sa se domine reciproc.)

Dreptatea este nevoia de păstrare a unui circuit firesc, echilibrat intre noi si lume de recepție-emisie, primire-dăruire, yin-yang.
Asumarea Karmei - adică a oricarui impact de orice fel pe care il avem asupra noastră si asupra lumii înconjurătoare este un semn de maturizare.
In datoria karmica este vorba de bunăvoința de a ne ajuta unul pe altul sa redevenim "întregi" sau de a redeveni noi insine, nu de o obligație împovărătoare. Cel puțin asa vedem noi lucrurile înainte de a ne naște pe Pământ.