Puterea omului este data de libertatea de a crea, de a face ceva creativ cu el însuși, din propriile daruri, inzestrari interioare. Pentru asta alegem sa venim pe Pamant > pentru a avea posibilitatea de a fi creatori activi (cu ajutorul liberului nostru arbitru) de a avea o influență directa asupra lumii.Creativitatea manifestata in afara oricaror constrangeri, in plina libertate ne împlinește si ne umple de bucurie.
Atata vreme cat deciziile luate moment de moment sunt niste alegeri interioare, ce vin din noi, din dorințele noastre si nu sunt doar din intamplare, forțate de anumite circumstanțe putem spune ca suntem cu adevarat creatori.
Mergem la școală din dorința sinceră de a învata lucruri noi, mergem la servici pentru ca ne implineste ceea ce facem, ne face sa ne simțim utili si creativi, ne dăruim cuiva pentru ca vedem binele din el si vrem sa-l susținem si sa-l încurajăm sa înflorească, ne străduim sa facem cat mai bine tot ceea ce facem din dorinta de a ne simți cat mai buni, sa dam tot ce-i mai bun din noi, sa ne facem cat mai utili, sa ne facem simțită prezența in lume mai direct sau mai subtil indiferent daca e vorba de a ne dărui/dedica in totalitate unei relații de cuplu, prietenie, echipă de orice fel sau unui loc de muncă, proiect, cauze etc
O pictură este cu adevărat artă doar daca este încărcată de trăirile pictorului > asa si viata noastră este goală si lipsită de sens fara prezența noastră vie in ea
E normal sa facem lucruri pentru ca asa simțim si nu pentru ca asa suntem nevoiți.
Suntem cu adevarat creatori doar in momentul in care suntem in totalitate implicați activ in viața noastră, asumandu-ne in totalitate propriile alegeri.
Atat cat trăim suntem mereu pusi in situația de a alege ce vrem sa facem cu noi înșine, sa alegem direcțiile in care mergem, incotro continuă procesul nostru de creație.
Atunci cand ne pierdem increderea in noi ne pierdem si această libertate > blocam creativitatea. Din neincredere incepem sa ne limitam alegerile(neavand siguranța,credinta ca putem face orice dorim si stim ca ne face bine noua si lumii in care traim) si ajungem intr-o stare de inerție, ținem strans de familiar, căutăm confortabilul si incepem sa ne mulțumim cu puțin.
Ne multumim sa ii privim pe altii cum isi traiesc povestile de viata ca si cum am sta in fata televizorului - ne place ce vedem , ne imaginam ce frumos ar fi sa fim noi in locul lor , dar nu indraznim sa credem ca am putea cu adevarat sa ne creem si noi propriile povesti - zicem ca nu e posibil , e prea tarziu etc
Ne mulțumim cu relațiile in care suntem, ne mulțumim cu serviciul stresant, ne mulțumim sa facem si sa vedem aceleasi lucruri tot timpul - nu iesim din mica noastră lume care chiar daca nu ne mulțumește preferam sa nu calcam in afara ei, aventurarea in necunoscut ne face sa tremuram de frica.
Asa ajungem sa facem totul pentru ca "trebuie" si nu pentru ca vrem si ne face placere , nu ne mai bucuram de viata , o simtim ca pe o constrangere , o povara.
Teamă din teamă ajungem sa ne subjugam unul pe altul in loc sa ne sprijinim sa redevenim puternici crezand ca asa ne tinem unul pe altul si propriile vieti sub control .Dar , ca sa nu ne creem stări de neliniște cand privim in față compromisul preferam sa trecem cu vederea, sa ne convingem ca merge si asa , incercam sa ne păcălim pe noi înșine, sa nu mai fim nevoiti sa schimbăm ceva > e confortabil acolo unde suntem. Această stare de auto-multumire ne face sa batem pasul pe loc, sa nu mai vedem multitidinea de posibilități pe care le avem la dispoziție moment de moment.
Trec oportunitățile pe langa noi, trece timpul, noi am ramas in acelasi loc dar nu vrem sa riscăm sa iesim de-acolo > daca va fi mai rau?
Precum mamele care din pornirea exagerata de iubire catre copii lor ii invaluie intr-un "cocon" protector sa nu cumva sa pățească ceva, sa nu sufere.Acei copii mai tarziu nu reusesc sa se adapteze in lume pentru ca nu au fost lasati sa o descopere, sa-i cunoasca părțile bune si mai putin bune, sa fie lasati sa se descurce si singuri.
Precum femeia care de-a lungul istoriei din frică, din neincrederea in propriile forțe s-a lăsat condusă de bărbat, i-a cedat lui propria putere preferând sa rămână in locul ei călduț > acasa înconjurată de copii - nu a iesit de acolo sa descopere mai mult - a crezut ca nu poate face față,ca nu merită mai mult.
Daca nu experimentam cum vom putea ști ce este cel mai bine pentru noi si mai ales cum vom putea sa trecem la pasul următor, sa ne îmbogățim si din aceasta îmbogățire sa ii ridicăm si pe cei din jur?
Daca nu incercam sa descoperim, sa cunoaștem diversitatea nu reușim sa ne dam seama unde ne este locul cel mai potrivit in care ne putem stabili > daca nu încercăm sa intram in apa de frica cum putem descoperi placerea de a inota? Daca nu incercam sa vedem cum e in lumea științelor exacte, a artiștilor,a literaturii etc cum ne putem da seama unde ne integram cel mai bine?Daca ne e teama sa mergem catre diverse noi situații si oameni cum putem descoperi ce relații putem construi?
Dorința permanenta de autodepășire sta la baza procesului de creație de evoluție al fiecăruia dintre noi - iar pentru asta este necesar sa fim mereu deschiși , sa ne folosim activ liberul arbitru > altfel devenim victimele propriilor slabiciuni, limitări si in loc sa creem prin propriile noastre dorinte,alegeri , ne supunem cerintelor lumii in care traim si ne lasam dusi la intamplare de viata
Atata vreme cat deciziile luate moment de moment sunt niste alegeri interioare, ce vin din noi, din dorințele noastre si nu sunt doar din intamplare, forțate de anumite circumstanțe putem spune ca suntem cu adevarat creatori.
Mergem la școală din dorința sinceră de a învata lucruri noi, mergem la servici pentru ca ne implineste ceea ce facem, ne face sa ne simțim utili si creativi, ne dăruim cuiva pentru ca vedem binele din el si vrem sa-l susținem si sa-l încurajăm sa înflorească, ne străduim sa facem cat mai bine tot ceea ce facem din dorinta de a ne simți cat mai buni, sa dam tot ce-i mai bun din noi, sa ne facem cat mai utili, sa ne facem simțită prezența in lume mai direct sau mai subtil indiferent daca e vorba de a ne dărui/dedica in totalitate unei relații de cuplu, prietenie, echipă de orice fel sau unui loc de muncă, proiect, cauze etc
O pictură este cu adevărat artă doar daca este încărcată de trăirile pictorului > asa si viata noastră este goală si lipsită de sens fara prezența noastră vie in ea
E normal sa facem lucruri pentru ca asa simțim si nu pentru ca asa suntem nevoiți.
Suntem cu adevarat creatori doar in momentul in care suntem in totalitate implicați activ in viața noastră, asumandu-ne in totalitate propriile alegeri.
Atat cat trăim suntem mereu pusi in situația de a alege ce vrem sa facem cu noi înșine, sa alegem direcțiile in care mergem, incotro continuă procesul nostru de creație.
Atunci cand ne pierdem increderea in noi ne pierdem si această libertate > blocam creativitatea. Din neincredere incepem sa ne limitam alegerile(neavand siguranța,credinta ca putem face orice dorim si stim ca ne face bine noua si lumii in care traim) si ajungem intr-o stare de inerție, ținem strans de familiar, căutăm confortabilul si incepem sa ne mulțumim cu puțin.
Ne multumim sa ii privim pe altii cum isi traiesc povestile de viata ca si cum am sta in fata televizorului - ne place ce vedem , ne imaginam ce frumos ar fi sa fim noi in locul lor , dar nu indraznim sa credem ca am putea cu adevarat sa ne creem si noi propriile povesti - zicem ca nu e posibil , e prea tarziu etc
Ne mulțumim cu relațiile in care suntem, ne mulțumim cu serviciul stresant, ne mulțumim sa facem si sa vedem aceleasi lucruri tot timpul - nu iesim din mica noastră lume care chiar daca nu ne mulțumește preferam sa nu calcam in afara ei, aventurarea in necunoscut ne face sa tremuram de frica.
Asa ajungem sa facem totul pentru ca "trebuie" si nu pentru ca vrem si ne face placere , nu ne mai bucuram de viata , o simtim ca pe o constrangere , o povara.
Teamă din teamă ajungem sa ne subjugam unul pe altul in loc sa ne sprijinim sa redevenim puternici crezand ca asa ne tinem unul pe altul si propriile vieti sub control .Dar , ca sa nu ne creem stări de neliniște cand privim in față compromisul preferam sa trecem cu vederea, sa ne convingem ca merge si asa , incercam sa ne păcălim pe noi înșine, sa nu mai fim nevoiti sa schimbăm ceva > e confortabil acolo unde suntem. Această stare de auto-multumire ne face sa batem pasul pe loc, sa nu mai vedem multitidinea de posibilități pe care le avem la dispoziție moment de moment.
Trec oportunitățile pe langa noi, trece timpul, noi am ramas in acelasi loc dar nu vrem sa riscăm sa iesim de-acolo > daca va fi mai rau?
Precum mamele care din pornirea exagerata de iubire catre copii lor ii invaluie intr-un "cocon" protector sa nu cumva sa pățească ceva, sa nu sufere.Acei copii mai tarziu nu reusesc sa se adapteze in lume pentru ca nu au fost lasati sa o descopere, sa-i cunoasca părțile bune si mai putin bune, sa fie lasati sa se descurce si singuri.
Precum femeia care de-a lungul istoriei din frică, din neincrederea in propriile forțe s-a lăsat condusă de bărbat, i-a cedat lui propria putere preferând sa rămână in locul ei călduț > acasa înconjurată de copii - nu a iesit de acolo sa descopere mai mult - a crezut ca nu poate face față,ca nu merită mai mult.
Daca nu experimentam cum vom putea ști ce este cel mai bine pentru noi si mai ales cum vom putea sa trecem la pasul următor, sa ne îmbogățim si din aceasta îmbogățire sa ii ridicăm si pe cei din jur?
Daca nu incercam sa descoperim, sa cunoaștem diversitatea nu reușim sa ne dam seama unde ne este locul cel mai potrivit in care ne putem stabili > daca nu încercăm sa intram in apa de frica cum putem descoperi placerea de a inota? Daca nu incercam sa vedem cum e in lumea științelor exacte, a artiștilor,a literaturii etc cum ne putem da seama unde ne integram cel mai bine?Daca ne e teama sa mergem catre diverse noi situații si oameni cum putem descoperi ce relații putem construi?
Dorința permanenta de autodepășire sta la baza procesului de creație de evoluție al fiecăruia dintre noi - iar pentru asta este necesar sa fim mereu deschiși , sa ne folosim activ liberul arbitru > altfel devenim victimele propriilor slabiciuni, limitări si in loc sa creem prin propriile noastre dorinte,alegeri , ne supunem cerintelor lumii in care traim si ne lasam dusi la intamplare de viata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu