SPIRITUL=SUFLET+CONȘTIINȚĂ
(Din seria "Cele 6 planuri ale ființei noastre" )
Sufletul este acea parte a Spiritului nostru, pe care dacă o folosim, creem legătura prin simțire cu oamenii și cu Dumnezeu la nivel individual, de pereche/grup restrâns și/sau colectiv.
Dacă suntem deschiși și activi sufletește (în ambele sensuri:dăruire-primire) în relația noastră cu oamenii, cu Dumnezeu, cu manifestarea Sa(Natura) , sufletul nostru este capabil de o infinitate de forme și nuanțe de trăiri și de manifestări ale acestor trăiri : de la diverse nuanțe de bucurie, veselie, umor până la alte diverse nuanțe de bunătate,umilință, altruism, compasiune, blândețe, prietenie, iubire etc
Asta înseamnă că sufletul nu înseamnă numai iubire, pentru că acesta este capabil de mult mai multe trăiri și manifestări pe lângă aceea de iubire, unele dintre ele sunt legate mai mult sau mai puțin și de iubire, însă există și stări și manifestări sufletești care nu au legătură cu iubirea.
SUFLETUL INDIVIDUAL
Se manifestă prin experiențele sufletești personale în tot ceea ce facem pentru noi înșine/cei apropiați, prin legătura noastră sufletească cu cei apropiați(partener/ă de cuplu, familie, prieteni) prin a fi împreună și a face lucruri bune împreună cu bucurie, sensibilitate, iubire, cu dăruire reciprocă,umor etc
Dacă conștiința are capacitatea de a intui, de a recunoaște adevărul în relația noastră cu noi înșine și cu lumea , sufletul are capacitatea de a simți potrivirile și nepotrivirile sufletești , ce este de "bun simț" să facem sau nu în fiecare situație, sufletul poate empatiza cu oamenii și cu Dumnezeu, simțindu-le stările emoționale , sufletești.
Sufletul individual îl dezvoltăm și prin legătura cu propriul înger personal/păzitor, prin folosirea relației cu el în manifestarea propriului suflet în toate inițiativele, alegerile, deciziile, acțiunile pe care le facem.
Îngerul personal totdeauna ne încurajează să descoperim noi modalități de a ne pune în valoare potențialul complex al sufletului , să ne folosim mereu calitățile sufletești în tot ce facem, să dezvoltăm altele noi fiind cu sufletul deschis în relația noastră cu oamenii și cu Dumnezeu.
SUFLETUL COLECTIV
Se manifestă prin crearea unei legături empatice în relația dintre noi toți, prin dezvoltarea unei simțiri comune făcând lucruri bune unii cu și pentru alții, pentru un bine comun la scară mai largă(comunități, popoare, omenire)
Se manifestă printr-o deschidere sufletească generală și o disponibilitate de a fi și a face lucruri împreună cu toată lumea și pentru toată lumea, disponibilitatea de a găsi puncte comune și oportunități de a colabora, iar asta la nivel mai mare și nu doar în micile noastre grupuri.
Atunci când ne folosim simțirea colectivă se întâmplă să avem experiențe sufletești comune, să simțim și să trăim împreună toate emoțiile, bucuriile, împlinirile colectivului ca fiind ale noastre ale tuturor , bucurându-ne de ele și fiind în același timp contributori la crearea acestor bucurii și împliniri colective.
Serafimii, dat fiind că reprezintă Sufletul Lui Dumnezeu, sunt cei care ne pot ajuta să creem și să exprimăm această simțire comună.
Culoarea energetică a sufletului atunci când este activ în sensul pozitiv al cuvântului este ROȘU intens și luminos precum culoarea energetică de bază a tuturor Îngerilor care reprezintă sufletul divin sau anumite aspecte ale sufletului și care ne pot ajuta și pe noi în activarea și manifestarea acestora.
ÎNGERI CARE NE POT AJUTA SĂ NE DEZVOLTĂM ȘI SĂ NE MANIFESTĂM SIMȚIREA INDIVIDUALĂ:
Arhanghelul Samuel
Arhanghelul Gabriel
Îngerul personal/păzitor
Îngerul simțirii
Îngerul sensibilității
Îngerul empatiei
Îngerul bucuriei
Îngerul umorului
Îngerul iubirii
Îngerul umilinței
Îngerul frumuseții
Îngerul veseliei
Îngerul generozității
Îngerul compasiunii
ÎNGERI CARE NE POT AJUTA SĂ NE DEZVOLTĂM ȘI SĂ NE MANIFESTĂM SIMȚIREA COLECTIVĂ:
Serafimii(Sufletul Lui Dumnezeu/Sufletul Colectiv)
Intâietorii:
-Întâietorul echipei de orice fel din care facem parte
-Intâietorul comunității din care facem parte
-Intâietorul poporului din care facem parte
-Dumnezeu ca Întreg pentru întreaga omenire.
DESPRE FIECARE DIN CELELALTE 5 PLANURI ALE FIINTEI NOASTRE
DESPRE CELĂLALT ASPECT AL SPIRITULUI NOSTRU - CONȘTIINȚA
DESPRE SPIRIT=SUFLET+CONȘTIINȚĂ
PLANURILE FIINȚEI NOASTRE SPIRITUAL-UMANE :
1.CONȘTIINȚA
2.CREDINȚA ȘI ÎNCREDEREA
3.SUFLETUL
4.VOINȚA
5.DORINȚELE ȘI CREATIVITATEA
6.VITALUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu