În esență, atunci când ne decidem să dăm naștere unui copil, îl ajutăm de fapt pe Dumnezeu și pe spiritul acestuia să-și facă loc în lume, pentru a se integra punându-și în valoare calitățile spirituale dezvoltate în viețile trecute și pentru a-și depăși tendințele negative, unele dintre ele devenite deja karmice.
Pentru a fi niște buni asistenți în creșterea și dezvoltarea lor normală și armonioasă este important să conștientizăm motivul pentru care alegem să "facem" copii și să ne ferim să luăm o astfel de decizie din motive egocentrice.
Unii dintre noi, din păcate, aducem copii pe lume din diverse motive strict personale, cum e acela de a face din ei un model de om pe care ni-l dorim și care nu am reușit noi să fim, impunându-le un anume fel de a se comporta, de a gândi, cariera pe care să o urmeze, etc. caz în care nu ne pasă atât de mult de personalitatea copilului, de dezvoltarea potențialului acestuia și de ce anume i se potrivește lui, ci mai degrabă de ambițiile noastre și de viziunea noastră asupra a ceea ce înseamnă "să-ți trăiești viata".
Un alt motiv des întâlnit este acela de a ne asigura că va exista cineva care să ne servească, care să ne susțină din punct de vedere fizic, financiar și/sau emoțional mai ales în perioada bătrâneții sau în cazul părinților care s-au despărțit și, rămânând singuri, vor să-și umple golul din viața lor pretinzând copiilor să le dea atenția și grija pe care și-o doresc și care cred ei că o merită în calitate de părinți.
Într-o relație normală încărcată de afecțiune și respect reciproc este normal ca și copii să ofere susținere din propria inițiativă, dar nu este în regulă să le pretindem asta ca părinți, cu autoritate și egoism și să credem că asta este sarcina lor principală.
Este bine să înțelegem că acești copii nu ne aparțin, nu intră în posesia noastră și nu au obligații față de noi pe viață doar pentru că i-am adus pe lume și avem grijă de ei până la un moment dat, așa cum nici Dumnezeu nu pretinde nimic de la noi și nu se impune doar pentru că ne-a creat și de atunci încoace ne susține în permanență la fiecare pas.
De asemenea, pentru a nu face alegeri pripite, neasumate care să afecteze viitorul copiilor și al nostru, este bine să știm că însărcinarea unei femei este doar o invitație, o propunere a Lui Dumnezeu și a spiritului respectiv către noi, potențialii părinți de a-l aduce pe lume și NU o obligație sau o îndatorire cu care vine El către noi.
Avem în toate cazurile libertatea de a accepta sau nu această invitație fără să sufere nimeni, nici noi, nici copilul(respectiv spiritul său) și nici Dumnezeu.
Mai mult decât atât, avem posibilitatea de a comunica cu Dumnezeu în legătură cu acest spirit ce ar putea să vină ,iar El ne poate aduce la cunoștință ce fel de spirit este, ce fel de om a fost în alte vieți, cu ce calități și/sau tendințe negative sau chiar boli ar putea să se nască și nu în ultimul rând El ne poate aduce aminte de tipul de relație pe care am avut-o în viețile anterioare cu acesta (asta dacă am avut vreuna), iar apoi, după naștere și felul în care ne putem ajuta reciproc.
Prin urmare, Dumnezeu nu a avut niciodată intenția de a ne pune în fața faptului împlinit dându-ne copii pe care nu-i dorim sau pe care ne este greu să îi integrăm în viața noastră : cu niște calități pe care noi nu le apreciem, cu defecte fizice, psihice sau de caracter, doar profitând de faptul că nu știm niciodată ce ne așteaptă când decidem să "facem copii" .
Dumnezeu își dorește pentru noi să luăm totdeauna decizii conștiente, asumate în cunoștință de cauză, și de aceea este mereu disponibil să ne aducă la cunoștință ce fel de spirite doresc să facă parte din viața noastră și în funcție de asta să alegem dacă le primim sau nu.
De aceea este bine să nu ne stabilim mental un anumit timp în care credem că este bine de făcut copii fără să ținem cont și de faptul că este posibil să nu vină întotdeauna chiar când ne decidem noi copilul dorit și potrivit.
Iar asta deoarece pentru fiecare spirit este propice să se încarneze doar în anumite perioade de timp și loc, acestea fiind uneori mai importante pentru el decât familia în care se naște, caz în care dacă noi nu îl acceptăm vor căuta altă "gazdă" pentru a ajunge să-și facă treaba în relație cu lumea , împreună cu persoanele potrivite, având încrederea și susținerea Lui Dumnezeu că se poate descurca bine chiar și în familii "mai puțin potrivite".
Cu alte cuvinte, este mai important să ne intereseze și să fim conștienți de CINE suntem pe cale să primim în viața noastră și nu CÂND, căci momentul ales de comun acord de Dumnezeu și de acel spirit ne este oricum propice ȘI NOUĂ.
Nu este însă nici o supărare dacă ajungem la concluzia că NOI nu vrem să ne asumăm responsabilitatea creșterii și educării unui copil de oricare fel, mai ales că este vorba de o nouă viață ce va depinde și va fi influențată si de noi.
Dar odată ce ne-am decis că vrem să primim un copil în viața noastră este bine să fim conștienți că ne-am ÎN-SĂRCINAT să avem grijă de el atât ca mamă cât și ca tată și să înțelegem ce înseamnă această sarcină.
Faptul că mama este cea care dă naștere fizic copiilor nu înseamnă că ea deține toată responsabilitatea de a avea grijă de ei, iar bărbatul una mai mică sau chiar deloc.
Atâta vreme cât amândoi părinții și-au dorit și au ajuns la un acord comun în legătură cu aducerea pe lume a unui copil responsabilitatea este egală.
Indiferent de ce-au făcut sau nu au făcut în viețile trecute, TOȚI copii au la început de viață, o legătură inconștiență, instinctivă cu Dumnezeu care se poate păstra, întări sau pierde în funcție de orientarea pe care i-o dau părinții și toți ceilalți oameni din jur cu care au contact (rude, prieteni,învățători, profesori, colegi de grădiniță/școală, oameni în general, etc).
Asta înseamnă că toți copiii au la început capacitatea naturală de a se dezvolta pe plan spiritual în sens pozitiv dacă nu ar interveni nepotrivit cei din jur și l-ar face să piardă legătura firească cu El, deturnand-ul pe căi nepotrivite lor.
Chiar dacă noi credem că copii sunt curați ca o coală albă de hârtie și pot fi modelați în funcție de părinți, ei totuși au un trecut în spate și vin fiecare cu diferite însușiri și tendințe ce nu au neapărat legătură cu cele ale părinților, respectiv nu toate calitățile și/sau defectele acestora sunt niște "moșteniri" din partea părinților.
Iar asta se observa prin simplul fapt că mulți copii sunt foarte diferiți de părinții lor în atitudine, caracter și uneori chiar principii , chiar și după o mai lungă perioadă de conviețuit împreună.
Deci se poate ca spiritele copiilor să fi trăit altfel de vieți decât cele ale părinților, în timpuri și în locuri diferite, cu propriile experiențe, alegeri și principii de viață dar ele să se poată armoniza, completa și sprijini.
Fiind deci niște spirite ce vin cu un bagaj format în spate, nu avem de-a face cu niște ființe total neștiutoare și neajutorate așa cum am crede noi, ba chiar și noi avem, la rândul nostru, multe de învățat de la ei.
În concluzie este bine pentru noi toți, să nu uităm că "copiii" reprezinta spirite care vin, datorită experiențelor trecute și a felului lor unic de a se fi dezvoltat în timp , cu altfel de însusiri decât ale noastre ca "adulți" și de aceea putem considera relația cu ei o oportunitate de a face schimb de experiente (simțiri, feluri de a vedea lucrurile, de a ne completa unii pe alții etc) și prin urmare chiar un privilegiu de a face echipă cu ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu