Îngerii sunt Dumnezeu manifestat în mai multe aspecte divine care ne stau la dispoziție pentru a-L cunoaște sub toate formele Lui și pentru a ne ajuta să le trezim în ființa noastră și să le manifestăm, să creem din ele.
Îngerii nu sunt doar niște intermediari sau niște mesageri ai Lui Dumnezeu, ei sunt Dumnezeu Însuși deoarece aceștia s-au născut din Spiritul Lui - și de aceea comunicarea cu îngerii înseamnă tot o comunicare directă cu Dumnezeu, cu acele "bucăți"/emanații de spirit din El pe care unul sau altul dintre îngerii pe care îi chemăm le reprezintă.
De asemenea, îngerii nu se pot încarna și nu pot fi ființe umane - chiar dacă în timp au mai avut apariții cu aspect uman, pentru a ne fi familiari "la vedere". În realitate, îngerii arată ca niște "sfere" de lumină colorate în diverse culori - în funcție de calitățile spirituale pe care le reprezintă. (ex: îngerii care reprezintă diverse aspecte din sufletul Lui Dumnezeu, conțin preponderent nuanțe de roșu în ființa lor luminoasă)
Îngerii sunt o modalitate a Lui Dumnezeu de a se face cunoscut mai "pe îndelete", fiind cumva o "dovadă" a tot ceea ce înseamnă Dumnezeu în complexitatea Sa.
Putem descoperi cu ajutorul îngerilor că Dumnezeu este atât blândețe, veselie, umor, candoare etc, cât și conștiență, responsabilitate , inteligență etc, prin îngerii care reprezintă toate aceste aspecte (îngerul veseliei, îngerul umorului, Îngerul candorii, îngerul conștienței, Îngerul responsabilității , Îngerul inteligenței și nu numai aceștia)
Prin a-L cunoaște pe Dumnezeu în complexitatea Sa avem oportunitatea de a ne cunoaște și pe noi înșine, conștientizându-ne și valorificandu-ne calitățile pe care le avem dar și descoperind, scoțând la iveală noi calități din spiritul nostru, acesta fiind legat de Spiritul Său.
Prin propria prezență împreună cu ființa noastră, fiecare dintre îngeri pot "aduce" în sufletul și conștiința noastră energia, trăirea și înțelegerea profundă a tuturor aspectelor spirituale pe care aceștia le reprezintă și nu doar o înțelegere mentală.
De exemplu, în relația cu Îngerul păcii (sau oricare alți îngeri din oricare alt ordin) , vom empatiza și interacționa cu pacea Lui Dumnezeu "în persoană".
Îngerul păcii are darul de a ne umple de pacea Lui Dumnezeu atunci când știm că asta avem nevoie la un moment dat.
Astfel în comunicarea cu unul sau altul din îngeri, aceștia ne pot familiariza cu ceea ce înseamnă unul sau altul din multitudinile de aspecte din El.
Pentru o înțelegere completă însă avem nevoie și de experiența practică a acestora (aspectelor) prin aducerea lor în lume, în relațiile cu ceilalți, în creație etc.
De exemplu, îngerul altruismului ne pot ajuta să conștientizăm și să simțim ce înseamnă altruismul ca și calitate divină și spirituală la modul general pentru ca apoi să ne susțină în însușirea practică a acestei calități.
Cunoscându-L pe Dumnezeu putem să eliminăm prejudecățile despre cum este bine sau nu este bine să fim, avându-i pe îngeri drept exemple și ghizi în acest sens.
Putem renunța cu ajutorul îngerilor la unele mentalități nocive cum ar fi aceea că sinceritatea este un defect sau că inteligența ar fi mai importantă decât bunătatea ori pragmatismul mai important ca iubirea șamd, învățând să le echilibrăm între ele și să le acordăm mai multă atenție acelor aspecte pe care le respingem sau le ignorăm, care ne sunt mai străine iar din această cauză suntem mai intoleranți, rigizi, vulnerabili etc.
Această deschidere către alte aspecte divine ne poate ajuta să avem și mai multă înțelegere și deschidere și față de oamenii mai diferiți de noi, care au calități diferite, să fim mai deschiși către schimb reciproc, colaborare, găsirea unor soluții bune pentru toți în loc ca diferențele dintre noi să ne ducă la divergențe, conflicte și despărțiri radicale.
Putem de asemenea să conștientizăm cu ajutorul unor îngeri care se ocupă de colectivități precum Întâietorul poporului român sau Întâietorul uniunii popoarelor europene că Dumnezeu nu ne ghidează doar în problemele noastre individuale, de familie și de grup, ci este la fel de prezent implicat în a ne ajuta să rezolvăm probleme legate de poporul sau uniunea de popoare în care trăim.
Tot cu ajutorul unor îngeri cum sunt Întâietorii putem conștientiza că aceștia ne încurajează să fim mai conștienți de efectele pe care le avem asupra lumii în care trăim în sensul mai larg al cuvântului și să fim mai implicați în rezolvarea problemelor poporului și a uniunii de popoare în care trăim.
Acei îngeri care nu reușesc "să pătrundă" în viața oamenilor în nici un fel sunt în general cam triști căci sunt calități foarte puțin apreciate și exprimate în lume cum este onestitatea, iubirea, adevărul, respectul și multe altele, fapt care determină situația nefericită în care suntem pe mai multe planuri cu toate problemele, conflictele, minciunile, egoismul și alte caracteristici specifice omenirii la momentul actual.
Dincolo de toate acestea însă, Dumnezeu prețuiește fiecare mișcare a noastră într-o direcție bună, fiecare gând, inițiativă,acțiune pozitivă, nimic nu trece neobservat și neîncurajat de El.
În tot ce am putea avea nevoie pentru învățare, susținere și ghidare avem o grămadă de îngeri la dispoziție, repartizați de oameni pe așa numitele ordine și ierarhii angelice.
Ierarhiile angelice există numai pentru noi și sunt felul în care Dumnezeu se auto-organizează pentru a ne sta la dispoziție, pentru a ne ajuta în creșterea, dezvoltarea și manifestarea spiritului în viața noastră.
Nici unul din îngerii din cele 9 ierarhii nu este mai aproape sau mai departe de Dumnezeu sau unul în subordinea altuia într-o scară ierarhică deoarece toți sunt personificări ale Lui Dumnezeu Însuși și nu se poate spune că o parte din El este mai importantă/superioară decât alta, ca și cum Dumnezeu ar concura cu El Însuși.
"Ierarhizarea" nu este de fapt o ierarhizare în felul în care noi percepem această idee, acest tip de repartizare vrea mai degrabă să prezinte tipurile diferite de atribuții pe care le are fiecare înger din fiecare ordin, atribuții legate aspecte diferite ale vieții noastre de la mic la mare sau cu alte cuvinte de la nivel individual la nivel colectiv,de omenire.
Toți îngerii sunt la fel de importanți și de utili pentru că fiecare reprezintă un anume aspect la fel de important pentru spiritul și viața noastră pe Pământ.
Deci toate ierarhiile sunt de fapt ca o mare echipă în care fiecare își face treaba cu ajutorul celorlalți, într-o deplină armonie și completare reciprocă.
Dacă în urma citirii oricărui text din cele prezente pe acest profil aveți nelămuriri/păreri/experiențe/argumente pro sau contra legate de subiectul discutat pe care ați vrea să le împărtășiți, vă rugăm să o faceți printr-un comentariu/mesaj privat.
De asemenea vă rugăm să spuneți dacă sunt alte subiecte care ați vrea să fie discutate.
DESCRIEREA ESENȚIALĂ A CELOR 9 IERARHII ANGELICE
TEXTE GHID PENTRU A INTRA ÎN DIALOG CONȘTIENT CU ÎNGERII
CELE 6 PLANURI SPIRITUAL-UMANE ALE FIINȚEI NOASTRE(AȘA NUMITELE CHAKRE)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu