miercuri, 21 decembrie 2022

𝗟𝗜𝗕𝗘𝗥𝗧𝗔𝗧𝗘𝗔 𝗗𝗘 𝗔𝗟𝗘𝗚𝗘𝗥𝗘 - 𝗢 𝗣𝗨𝗧𝗘𝗥𝗘 𝗦𝗔𝗨 𝗢 𝗣𝗢𝗩𝗔𝗥𝗔̆ - 𝗣𝗔𝗥𝗧𝗘𝗔 𝗔𝟮𝗔


(libertatea = cunoaștere, adevăr, dreptate, credință, devotament, curaj, determinare, responsabilitate)
Atunci când facem alegeri, este necesar să avem încredere în propriile simțuri interioare, acelea dăruite de Dumnezeu, care ne spun ce e bine și ce e rău, ce e adevărat și ce nu, ce este valoros, important și ce nu.
Folosindu-ne legătura noastră directă cu Dumnezeu în tot ce facem, ne formăm în timp, prin experiență, niște criterii de alegere și principii care se vor suprapune cu principiile divine care ÎL reprezintă pe El și felul în care Creația Sa se manifestă.
Devotamentul și consecvența în a urma și respecta aceste principii și valori în tot ce facem este foarte necesar pentru a fi niște spirite vii, puternice și libere, căci nu este suficient să descoperim în ce anume merită să credem , este necesar să și aplicăm în viața noastră.
Aplicându-le și obținând rezultate concrete pozitive pentru noi înșine, cei din jur și lumea în care trăim acumulăm încredere și experiența de a ne pune în practică legătura cu Dumnezeu.
Încrederea în propria legătură cu Dumnezeu și credința puternică în principiile și valorile insuflate de El ne va ajuta să fim lucizi, puternici și incoruptibili, astfel încât vom ști să facem alegeri bune înclusiv în situații care ne pun la încercare discernământul și devotamentul față de credințele noastre.
De pildă, nu ne vom lăsa păcăliți în situațiile în care anumiți oameni vor încerca să ne înșele și manipuleze, deoarece ne vom baza în primul rând pe propriul discernământ și pe al acelor oameni în care avem încredere.
Sau vom ști să ne opunem în situațiile în care unii oameni vor încerca să ne domine, să ne facă să cedăm presiunilor lor de a renunța la principii și valori pentru a ne face să acționăm în direcțiile dorite de ei sau pentru a rămâne pasivi la acțiunile lor.
Disponibilitatea de a cunoaște lumea așa cum este ea are două aspecte:
🔸cunoașterea "empirică",aceea prin care ne bazăm pe propria experiență directă, pe ceea ce simțim și conștientizăm atunci când suntem în contact direct cu o situație, persoană, obiect(folosindu-ne deci propria legătură directă cu Dumnezeu) etc
🔸și cunoașterea indirectă în care învățăm cum se manifestă sau cum funcționează anumite lucruri în această lume de la alți oameni care au parcurs deja drumul cunoașterii directe și prin dialogul cu Dumnezeu
Este neapărat necesar să avem parte de ambele tipuri de cunoaștere, căci numai dacă le avem pe amândouă vom ști să discernem și să facem alegeri bune, în cunoștință de cauză.
În lipsa cunoașterii adevărului despre lume nu putem spune că facem alegeri libere deoarece suntem limitați de propria ignoranță și limitare, de propria lipsă de discernământ și criterii de alegere.
Atunci când nu știm să o folosim pentru a face bine, libertatea poate deveni o povară atât pentru noi înșine cât și pentru cei din jurul nostru, deoarece suntem vulnerabili la minciună, înșelătorie și manipulare, suntem mereu victime ale propriilor greșeli făcute din inconștiență, necunoaștere, lipsă de discernământ.
Vom fi vulnerabili față de cei care, atunci când vor avea nevoie să ne influențeze luarea deciziilor în direcția în care le este lor favorabil(însă nu neapărat favorabil și nouă), se vor folosi de aceste slăbiciuni ale noastre pentru a ne face să credem în minciuni și să acționăm în direcția în care vor ei.
Cu cât mai mulți dintre noi facem alegeri fără să știm să ne folosim discernământul dat de propria legătură cu Dumnezeu , libertatea nu este pentru noi decât o iluzie iar senzația că facem ceea ce este bine nu este decât o amăgire.
Este o perioadă în care avem mare nevoie de discernământ, avem nevoie să știm în ce să credem și în cine să avem încredere , să știm ce este cel mai bine de făcut pentru fiecare din noi și pentru noi toți deopotrivă.
În lumea în care trăim, pentru libertate este necesar să ne luptăm să o obținem și să o menținem - prin educație și auto-educare , prin recunoașterea și urmarea adevărului și a dreptății, prin a ne exprima pe noi înșine mereu , prin a face întotdeauna ceea ce este bine și corect cu curaj, determinare și consecvență.
Libertatea în relațiile dintre noi o putem obține doar atunci când cât mai mulți dintre noi ne vom reface legătura directă cu Dumnezeu și prin urmare vom ajunge să avem aceleași credințe, aceleași criterii de alegere în viața noastră colectivă și vom ajunge să tragem cu toții în aceiași direcție pozitivă pentru noi toți.
Este o perioadă în care suntem și vom fi din ce în ce mai intens puși la încercare de problemele cu care ne confruntăm și ne vom confrunta pe toate nivelurile - de la nivel individual, de grup, de comunitate până la nivel național și internațional.
Doar legătura directă și conștientă cu Dumnezeu ne poate oferi discernământul și soluțiile cele mai bune pentru toate problemele noastre.
👁️Principiile/legile divine sunt:
🔸Principiul egalității
🔸Principiul unității
🔸Principiul echilibrului
🔸Principiul armoniei ritmice
🔸Principiul rezonanței
🔸Principiul cauzei și al efectului
🔸Principiul corespondenței
LIBERTATEA DE ALEGERE - O PUTERE SAU O POVARĂ PARTEA A1A ⬇️
DESPRE ARHANGHELUL MIHAIL, ÎNGERUL ADEVĂRULUI, DREPTĂȚII ȘI LIBERTĂȚII SPIRITUALE ⬇️
TEXTE DESPRE ECHITATE, ECHILIBRU, LIBERTATE, EGALITATE ⬇️

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu