miercuri, 21 decembrie 2022

𝗖𝗨𝗠 𝗥𝗘𝗖𝗨𝗡𝗢𝗔𝗦𝗧𝗘𝗠 𝗟𝗜𝗗𝗘𝗥𝗜𝗜 𝗦𝗣𝗜𝗥𝗜𝗧𝗨𝗔𝗟𝗜 𝗔𝗨𝗧𝗘𝗡𝗧𝗜𝗖𝗜, 𝗖𝗔𝗥𝗘 𝗔𝗨 𝗖𝗨 𝗔𝗗𝗘𝗩𝗔𝗥𝗔𝗧 𝗟𝗘𝗚𝗔𝗧𝗨𝗥𝗔 𝗖𝗨 𝗗𝗨𝗠𝗡𝗘𝗭𝗘𝗨?



Îi recunoaștem după faptul că :
🔸nu transmit învățături spirituale și/sau mesaje pe care le primesc necondiționat de la Dumnezeu contra cost - mesajele divin inspirate sunt universale iar așa cum El le dăruiește la liber și fără așteptări ar trebui să le facem și noi accesibile tuturor indiferent de condiția materială
🔸sunt sinceri și spontani, nu sunt preocupați de propria imagine, ei transmit adevărul așa cum e, cum îl simt și cum îl văd (iar cei care oferă "spiritualitate" pe bani sunt preocupați de imagine - de ceea ce spun și cum sunt percepuți, ca să nu-și supere și să-și împuțineze susținătorii/"clienții")
🔸vor încerca mereu să ne ghideze către propria legătură cu Dumnezeu și prin urmare nu vor spune niciodată că numai lor le comunică Dumnezeu și că fără ei nu avem acces la El , ba dimpotrivă, vor încerca să ne facă conștienți că și noi avem o legătură cu Dumnezeu doar că trebuie doar să o conștientizăm și să o folosim
🔸chiar și dacă noi vom cere să ne spună exact ce să facem în anumite situații personale , aceștia nu ne vor da indicații precise , ci ne vor ajuta să identificăm criteriile corecte după care să putem judeca noi înșine ce este de făcut și ce nu
🔸Dumnezeu nu dictează și nu comunică prin cuvinte, putem doar să punem noi în cuvinte ceea ce El ne comunică. Așadar cei care spun că Îngerii/Dumnezeu vorbește prin ei în cuvinte și că li se dictează ce să spună și ce să facă ei sau ceilalți (așa zisul channeling) trebuie evitați
🔸dat fiind că legătura noastră cu Dumnezeu este o abilitate naturală și o putem avea oriunde și oricând, aceștia nu ne vor sfătui să apelăm la mijloace exterioare/fizice pentru a comunica cu El - sau altfel spus nu vor apela la anumite poziții fizice, obiecte ajutătoare, decorațiuni, muzică, aromaterapie și/sau ritualuri pentru a crea legătura cu El, deoarece toate acestea ne pot distrage și îndepărta de esența relației cu Dumnezeu.
Singura condiție de care avem nevoie este deschiderea și liniștea interioară(și cea exterioară, mai ales la început)
🔸nu ne vor spune că trebuie să trecem prin anumite etape stabilite în mod arbitrar pentru a ajunge să merităm sau să fim capabili să comunicăm cu El, este necesar doar să ne dorim, să avem încredere că putem, să ne deschidem sufletul, conștiința, mintea
🔸Dumnezeu ne încurajează să participăm în mod activ la rezolvarea problemelor și preocupărilor familiei/comunității/poporului/uniunii de popoare în care trăim, așadar liderii spirituali autentici nu ne vor spune să ne detașăm de lume, de problemele ei și să rămânem pasivi, neimplicați pentru a nu ne întina/tulbura karma și starea interioară , ci doar ne vor spune să fim implicați având în același timp grijă să rămânem puternici, să nu ne lăsăm copleșiți de probleme (iar aici are o contribuție și Dumnezeu)
🔸nu ne vor spune să ne fie frică și rușine de propriile emoții, senzații și dorințe umane firești și că trebuie să le înfrânăm , ci ne vor spune că este normal să le avem și să le urmăm cu bun simț, echilibru și respect pentru ceilalți, să fim atenți doar să nu le exagerăm și să nu le lasăm să ne domine
🔸nu ne vor spune că Dumnezeu ne pedepsește ci doar că totul în această lume creată de El are o cauză și un efect - respectiv că toate acțiunile noastre au un efect care la un moment dat se întoarce înapoi către noi ca un bumerang iar dacă am făcut bine culegem bine, dacă am făcut rău culegem rău iar acest fapt nu constituie o pedeapsă divină ci doar realitatea felului în care creația divină funcționează
🔸nu vor încerca să ne facă dependenți de ei sub nici o formă , ba dimpotrivă vor încerca să ne ajute să fim mai puternici, mai conștienți de noi înșine, de propriile capacități, de propria legătură cu Dumnezeu
🔸nu în ultimul rând, un lider spiritual autentic practică el însuși ceea ce predică chiar dacă poate nu este nici el perfect și mai face și el greșeli
PS: și Iisus a fost un astfel de lider spiritual autentic , însă mare parte din învățăturile lui s-au pierdut iar unii s-au folosit și se folosesc în continuare de acest fapt și de popularitatea lui Iisus pentru a-și propaga propriile idei mincinoase care să le servească propriilor interese de a-i face pe oameni dependenți de ei, slabi, ușor manipulabili, fără judecată proprie
Mai există printre noi în lume și oameni care chiar dacă nu ne vorbesc despre Dumnezeu, vorbele și acțiunile lor pline de simț al adevărului și al dreptății, de onestitate, înțelepciune, bun simț ne arată că există oameni cu legătură cu Dumnezeu care merită ascultați și ajutați în ceea ce încearcă să facă bun pentru lume, iar aceștia se întâmplă să fie - economiști , politicieni , conducători de stat, jurnaliști, ecologiști șamd - sunt puțini acești lideri adevărați și în general sunt apreciați de un număr restrâns de persoane dar sunt și stigmatizați și marginalizați de mulți care se opun schimbărilor pozitive pe care aceștia le declanșează și le promovează(așa cum a fost și Iisus de la un moment dat).
❗Dacă în urma citirii oricărui text din cele prezente pe acest profil aveți nelămuriri/păreri/experiențe/argumente pro sau contra legate de subiectul discutat pe care ați vrea să le împărtășiți, vă rugăm să o faceți printr-un comentariu/mesaj privat.
De asemenea vă rugăm să spuneți dacă sunt alte subiecte care ați vrea să fie discutate.
𝗧𝗘𝗫𝗧𝗘 𝗚𝗛𝗜𝗗 𝗣𝗘𝗡𝗧𝗥𝗨 𝗔 𝗜𝗡𝗧𝗥𝗔 𝐈̂𝗡 𝗗𝗜𝗔𝗟𝗢𝗚 𝗖𝗢𝗡𝐒̗𝗧𝗜𝗘𝗡𝗧 𝗖𝗨 𝐈̂𝗡𝗚𝗘𝗥𝗜𝗜🔻

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu