Î: De ce avem nevoie de îngeri când putem apela direct la Dumnezeu în întregimea Lui?
Îngerii sunt tot Dumnezeu în fragmente sau aspecte "desprinse" din El.
Ca si cum Dumnezeu ar fi trunchiul copacului și îngerii ramificațiile Lui.
Dumnezeu conține într-adevăr toate aspectele în Sine dar noi nu ÎL putem cuprinde cu Totul deodată.
Chiar și când încercăm să Îl chemăm direct pe Dumnezeu, tot îngerii vin la noi pentru că tot prin ei ne comunică în funcție de ce aspecte din El avem nevoie pentru a ne răspunde la întrebări, sau a ne umple de o energie necesară nouă.
Îngerii nu ne însoțesc cu toții deodată, ci doar aceia de care avem nevoie în fiecare moment, perioadă din viața noastră.
Ei au rolul de a ne "infuza" anumite tipuri de energii din care să învățăm anumite teme:
Tema iubirii, compasiunii, blândeții, conștienței, sensibilității, empatiei, dăruirii, maturității etc.
Noi nu suntem capabili să asimilam totul deodată pentru că asimilarea unui aspect presupune și experiența practică a acestuia în viața de zi cu zi.
Nu putem pretinde că știm ce înseamnă iubirea dacă noi nu am iubit și nu am făcut fericit cu adevărat nici măcar un om, dintre cei apropiați.
Sau nu putem pretinde că suntem înțelepți când nu avem experiență de viață din care să fi învățat îndeajuns încât să putem spune că ne-am maturizat și stim multe.
Este ca și cum am avea pretenția să știm deodată toate meseriile într-un singur curs și să avem si experiența lor practică.
Nu avem capacitatea de a ne focaliza pe tot deodată si nici nu ne este necesar.
În plus să știm totul deodată nu ar trebui să fie un scop in sine pentru că fiecare parcurs de experiență este demn trăit conștient,de savurat-moment de moment.
Fiind atenți la parcursul drumului "destinația" vine de la sine.
Asta este de fapt frumusețea existenței fizice. Experimentarea, manifestarea fiecărui aspect pe îndelete.
Avem perioade în care iubirea este mai activă in noi, în altele mai mult veselia, în altele liniștea și așa mai departe.
O dată cu experiența tot ce asimilam rămâne și se așează în noi.
Doar că niciodată nu putem spune că folosim tot ceea ce am învățat într-o singură situație.
Dacă de exemplu avem nevoie predominant de îngerii conștienței din necesitatea de a fi mai conștienți într-o perioadă, ei ne însoțesc până când observă că și-au îndeplinit rostul și ne putem descurca si singuri.
Putem avea nevoie în unele momente de exemplu de îngerii bucuriei pentru a simți bucuria Lui Dumnezeu dacă El știe că avem nevoie de această energie.
Putem pune o întrebare la care pot veni unii îngeri cum ar fi cei ai linistii atunci când de ex căutările noastre provin dintr-o neliniște interioară care nu ne lasă să vedem clar situația.
SCHEMA IERARHIILOR ANGELICE :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu