Credința în demoni este una din acele invenții ale noastre care ne servește drept mijloc de neasumare a propriilor greșeli - transferând responsabilitatea propriilor slăbiciuni și greșeli către "demoni" , către "firea păcătoasă" din noi pe care chipurile "nu o putem controla" , către ceilalți oameni șamd.
Dând vina mereu pe altceva sau pe altcineva pentru greșelile și slăbiciunile noastre, noi în realitate încercăm să justificăm față de noi înșine și față de ceilalți faptul că nu vrem să ne schimbăm obiceiurile nocive , că nu vrem să fim mai buni decât suntem, că nu vrem să ținem cont și de necesitățile celorlalți oameni.
Și dacă nu există demoni și iad asta înseamnă că scăpăm de responsabilitatea asupra propriilor fapte după ce părăsim această viață?
Este important de conștientizat că Justiția Divină funcționează și fără existența Iadului și a demonilor pentru "a ne pune la punct", și funcționează încă din timpul vieții noastre și continuă să o facă și în următoarea noastră viață.
Însă Justiția Divină nu în sensul pedepsitor al cuvântului, căci Dumnezeu nu ne judecă și ne condamnă, ci în sensul necesității restabilirii unui echilibru firesc în raport cu lumea în care trăim.
Justiția Divină se pune în aplicare prin funcționarea automată, uniformă și neselectivă a principiilor/legilor divine care stau la baza Creației Lui Dumnezeu și care ne guvernează existența:
Principiul echilibrului Principiul egalitățiiPrincipiul cauzei și efectului Principiul egalității Principiul armoniei ritmice Principiul interdependenței Principiul rezonanțeiIadul este mai degrabă o stare spiritual-umană pe care NOI o creem aici pe Pământ prin tot ceea ce facem în mod egoist și în dizarmonie cu lumea în care trăim, cu aceste principii divine.
Iadul pe Pământ este rezultatul faptului că ne ignorăm glasul interior al spiritului nostru - al sufletului și al conștiinței noastre - adică legătura noastră naturală cu Dumnezeu.
Însă asta nu înseamă că suntem dominați de acele ființe imaginare numite "demoni" ci doar că alegem să nu ne folosim calitățile și abilitățile spirituale native.
Răul este o absență a binelui și nu o lume prin ea însăși (iadul) întruchipată de ființe fundamental rele. (demonii)
Nu există ființe fundamental "rele" în toată această lume creată de Dumnezeu și din Dumnezeu.
Echilibrul în această lume nu se creează prin existența "răului" care să contrabalanseze "binele".
Dumnezeu nu are nevoie să creeze "rău" pentru a pune în valoare "binele" căci un spirit cu adevărat BUN nu se folosește de "opoziție" pentru a se pune în valoare.
Dumnezeu este bun prin El Însuși fără comparații și creează numai bine pentru că așa este El, fără a fi nevoie să-L punem în contrast cu altceva sau altcineva mai puțin bun.
De exemplu, în Natura care ÎL reprezintă pe Dumnezeu în plan fizic putem observa că nu există bine și rău, ci doar forme de manifestare și evoluție a Vieții.
Nu există forme de viață rele și bune, căci fiecare formă de viață care compune întregul organism al Naturii are rolul ei în perpetuarea și evoluția Vieții.
Faptul că uneori nu știm să apreciem ce este bun în viața noastră decât atunci când "dăm de rău" NU este un semn că avem o nevoie fundamentală de rău, ci doar că nu suntem suficient de conștienți și receptivi la binele din viața noastră, că nu știm să-l apreciem și să ne dăm seama că a crea bine este un rost în sine al existenței noastre și nu o modalitate de a scăpa/de a ne feri de rău.
Teama de a ne fi rău nu este niciodată o motivație sănătoasă și sinceră pentru a face bine, este o motivație superficială și de scurtă durată.
Pe termen lung dacă nu ne interesează să creem bine fără a fi presați de amenințarea unor urmări negative , "binele" pe care îl creem este doar unul parțial și temporar.
Nimic cu adevărat bun nu se creează sub amenințarea pedepselor/iadului/ demonilor/a altor probleme ce ar putea apărea în viața noastră dacă nu facem "ce trebuie".
Sigur, atâta timp cât nu conștientizăm valoarea binelui fără a fi forțați avem nevoie de reguli pentru a ne proteja unii de alții, pentru a păstra o oarecare ordine în societate.
Dumnezeu se străduiește să ne dea mereu șanse de a ne îndrepta greșelile inclusiv prin șansa de a ne naște într-o următoare viață în care să avem cele mai bune condiții posibile de a ne îndrepta.
Spiritul nostru este nemuritor și noi ne alegem revenirea în lume împreună cu Dumnezeu, însă atunci când balanța faptelor noastre trecute se orientează mai mult spre distrugere/involuție și nu spre creație și evoluție consecința firească este că posibilitățile noastre de manifestare într-o viață viitoare vor fi mai reduse.
Atunci când am greșit mai mult aceste condiții sunt mai dure căci ne confruntăm cu consecințele faptelor noastre - de exemplu dacă în viața prezentă am manipulat oameni și i-am lipsit de libertatea de gândire, simțite și acțiune - drept consecință într-o viață viitoare vom trăi într-o colectivitate dominată de minciună, înșelătorie și abuz asupra libertăților individuale a căror consecințe le vom simți și noi pe pielea noastră.
Sigur că a fi puși în situația de a trăi într-o lume pe care tot noi am creat-o nu are rostul de a ne pedepsi prin suferință, ci de a ne face conștienți de efectele minciunii și înșelătoriei dându-ni-se șansa de a fi "în pielea" celor mințiți și înșelați pentru a îndrepta lucrurile readucând în societate libertatea de gândire și expresie chiar dacă în unele părți ale lumii acest lucru nu se poate face fără riscuri și sacrificii majore.
Cei care nici după mai multe vieți nu reușesc în nici un fel să se integreze în lume contribuind la schimbarea ei în mai bine, ba dimpotrivă - acestora li se va lua șansa de a se mai încarna vreodată și vor dispărea definitiv ca spirite căci nu își mai găsesc rostul în existența aceasta.
În realitate, lumea aceasta nu este împărțită în "bine" și "rău" ci doar în trepte diferite de evoluție și manifestare spiritual-umană.
În concluzie, motivația noastră de a face bine ar trebui să vină din sufletul și conștiința noastră și nu din teama de pedepse, demoni și iad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu